Acțiuni ale polițiștilor în comuna Baciu

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu au desfășurat, în perioada 31 iulie – 2 august, pe raza de competență, o serie de acțiuni care au avut drept scop prevenirea răspândirii COVID-19, dar și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunilor au fost verificate societăți comerciale, locuri de agrement, săli de jocuri, terase și mijloace de transport în comun, fiind legitimate peste 70 de persoane și controlate 35 de vehicule.

În urma abaterilor constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 pentru nerespectarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemeni, au fost aplicate sancțiuni și conform Legii 12/1990 privind activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și a Legii 61/1991R. privind  încălcarea a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

La acțiuni au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ștefan Cicio Pop.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.