Accident Transylvania Rally

Unul dintre autoturismele care participau, sâmbătă, la Transilvania Rally a ieşit în decor, cei doi membri ai echipajului fiind răniţi, a anunţat ISU Cluj.

„În cadrul etapei de pe traseul Dângău a Transilvania Rally, trei dintre echipajele noastre, care asigură intervenţia rapidă în cadrul competiţiei, au fost alertate despre ieşirea în decor a unuia dintre autoturismele care participa la această probă. Pilotul echipajului a primit asistenţă medicală şi a fost transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate. Acesta era în stare de conştienţă şi era cooperant. Copilotul a fost consultat de către salvatorii SMURD însă nu a fost transportat la spital”, se arată într-o informare transmisă de ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat şi au asigurat măsuri specifice pentru siguranţa celor implicaţi în accident, precum şi a salvatorilor.

„PS5 Dângău a fost anulată. Echipajul format din Eugen Cărăgui şi Robert Fus, pe un Peugeot 208 R2, a ieşit în decor”, informează organizatorii competiţiei, adăugând că cei doi sunt conştienţi şi stabili.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.