Accident rutier cu trei mașini implicate, în localitatea Corpadea

Cinci persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Corpadea.

Conform reprezentanților IPJ Cluj, o conducătoare auto de 25 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa pe DN16, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani.

„Pentru a evita impactul, conducătorul autoturismului  care se deplasa in spatele celui condus de tânără, un bărbat de 45 de ani, din comuna Cămărașu, a părăsit partea carosabilă pe partea dreptă a sensului de mers.

În urma evenimentului, cei 5 ocupanți ai autoturismului condus de barbatul de 34 ani, printre care și o minoră în varsta de 5 ani,  au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării ingrijirilor medicale de specialitate”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Cei trei conducatori au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut