Acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop: Democrația e tot mai des criticată și în unele colectivități e abolită

Președintele Academiei Române, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop: ”Fundația culturală și de caritate pentru protecția patrimoniului cultural național «Carpatica», este una dintre puținele instituții care mai organizează conferințe. De altfel, suntem ultimele generații care mai susțin conferințe în sens clasic, de comunicare și de dialog uman față în față, care presupun și căldură sufletească. Acum comunicarea se face indirect: studenții mei nu vorbesc unul cu altul în pauze, și când îi întrebi de ce nu conversează, răspund că ei discută numai pe net, numai pe facebook”.

***

Fundația culturală și de caritate pentru protecția patrimoniului cultural național ”Carpatica” a lansat vineri, 29 septembrie, proiectul intitulat ”Academia comunicării dintre generații”, prin conferința ”Privire generală asupra epocii în care trăim” susținută de academicianul prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române.

Arhitectul Ionel Vitoc a arătat, în alocuțiunea rostită la lansarea proiectului, că Fundația a prevăzut o desfășurare în două secțiuni, prima în acest an, între 29 septembrie și 10 decembrie, în fiecare marți, de la ora 13,00 -, ”secțiune deschisă azi de domnul academician Ioan Aurel Pop, căruia nici nu știu cum să-i mulțumesc că a răspuns invitației noastre”. Iar cea de-a doua, în lunile ianuarie și februarie 2024. În prima secțiune vor confereția nume de prestigiu ale vieții academice și culturale clujene, precum profesorii universitari dr. Vasile Muscă, Ioan Bolovan, Nicolae Sabău și Andrei Bereschi. Scriitorul Horia Bădescu, prof. univ. dr. Teofil Lung, prof. univ. dr. Mircea Muthu, marele actor Dorel Vișan, radiojurnalistul Teodor Mateescu, muzicologul Constantin Râpă, conf. univ. dr. Virgil Mihaiu sunt personalități care vor configura temele conferințelor din 2024.

În preambulul expunerii, academicianul Ioan Aurel Pop a amintit câteva celebre afirmații privind împărțirea Timpului în Trecut, Prezent și Viitor, împărțire «convențională» din punctul de vedere al prestigioasei scriitoare și academiciene franceze Marguerite Yourcenar (1903-1987). Pentru scriitoarea americană Susan Sontag (1933-2004), cunoscută azi și pentru lucrarea sa ”On Women” (”Despre femei”) «trecutul e singurul consistent, prezentul aproape că nu există, iar viitorul rămâne incert, e problematic».

”Domnul arhitect Ionel Vitoc m-a provocat să vorbesc despre lumea prezentă, provocările actuale și fiind istoric nu pot să o fac altfel decât extrăgând anumite învățături, învățăminte, concluzii din trecut. Sunt și oameni care se gândesc foarte serios la soarta noastră de astăzi, care nu interpretează neapărat lumea în cheie globală și care nu condamnă iremediabil națiunile pentru răul universal. Am văzut, recent, și titluri care vor să atragă atenția dar care nu exprimă niciun adevăr. De pildă: «Națiunile moderne au declanșat toate conflictele moderne». E absurd! Pentru că au stat unii la masă în cabinete guvernamentale, au declarat războaie și au trimis națiunile să lupte și națiunile au devenit carne de tun, națiunile sunt de vină pentru războaie? Ca să reconstituim trecutul, fie pornim de la problemele actuale și transpunem în trecut morala, legislația și valorile de azi, cum fac unii, fie încercăm să ne transpunem noi în trecut, să trăim prezentul oamenilor de atunci și să-l reconstituim în funcție de valorile de atunci. Nici una din căi nu e cea ideală. Sunt dificile amândouă. În general, marii istorici au pretins că aceste comandamente ale prezentului nu ar trebui să ne influențeze când studiem trecutul și s-au străduit să se detașeze de ideile prezentului, de prejudecățile lor, de educația lor, de statutul familiei lor: nu au reușit. Cel mai cinstit lucru e să încerci. Istoricul știe că nu va descoperi niciodată adevărul. O să mă întrebați care adevăr? Domnul profesor Vasile Muscă ne poate spune că acum au apărut adevăruri câtă frunză câtă iarbă. E ridicat în slăvi adevărul fiecăruia, de aceea trăim într-un Turn Babel. Însă lumea în care trăim s-ar putea să ne dea nouă impresia că e la apus, că civilizația noastră e la apus, fapt adevărat: civilizația pe care am cunoscut-o noi, în mijlocul căreia am trăit noi, e la apus. Asta nu înseamnă neapărat că lumea e la apus. Toate generațiile au avut impresia că vremea lor a fost un fel de «vârstă de aur» și că dacă nu vine «sfârșitul lumii», vine Apocalipsa, vine o catastrofă. Prin urmare, trebuie să fim foarte atenți când judecăm lumile. Voi face un scurt tablou al lumii actuale dintr-o anumită perspectivă. În lumea premodernă, adică înainte de 1500, să zicem (Renașterea e deja o lume modernă, sau o lume care anunță modernitatea), poziția oamenilor în societate era, în general, moștenită, adică oamenii se nășteau ceea ce erau și, de regulă, nu puteau schimba această ordine socială. (Nu era chiar ca în India unde castele erau stabilite stringent). Nobilul era nobil, șerbul era menit să rămână mereu șerb. Singurul element dinamic din lumea medievală era orașul. Dar orașul e o excepție de la feudalism: orașele sunt oaze de libertate, s-au emancipat, acolo s-au născut fermenții modernității și din orașe au început revoluțiile. Dobândirea poziției sociale în conformitate cu meritul a venit, în general, după Evul Mediu. Asta nu înseamnă că în Evul Mediu nu avem și oameni care s-au ridicat pe bază de merit, într-o formă meteorică, extraordinară, dar, e drept, sunt puțini. Regula era aceasta: cine avea privilegiu putea trăi, cine nu-l avea era la marginea societății, dacă nu chiar exclus din sânul ei. Dobândirea poziției sociale în conformitate cu meritul individual vine la noi, românii, mai târziu decât în restul Europei, dar vine.

Sigur, că mai întâi în Transilvania, nu datoriră meritelor mari ale strămoșilor noștri români, ci datorită faptului că Transilvania făcea parte dintr-un alt circuit de valori al Europei Centrale și Orientale, iar societatea de succes în Europa s-a dovedit a fi cea Occidentală. Noi, aparținători ai lumii bizantine – care după căderea Constantinopolului a intrat într-un iremediabil declin -, am ajuns «Bizanț după Bizanț». O lume fascinantă, bazată însă pe resemnare, pe isihasm, pe rugăciunea smerită, pe ideea că Dumnezeu a dat/Dumenzeu a luat numele Domnului cel Binecuvântat. Pe când Occidentul, mai ales după Martin Luther (n.r.:1483 -1546, reformator protestant), concurențial, individualist adică bazat pe compețiție, a adus în frunte meritul individual. Și atunci, noi ne-am trezit, în Transilvania, pe la 1700, cu ideea de merit, iar în Țara Românească și Moldova cam pe la 1800. Primul care a făcut acest lucru în Țara Românească a fost Tudor Vladimirescu, care în programul de la 1821 zice: «funcțiile publice să se dobândească nu cu bani, ori după boierie, ci după merit». Vladimirescu era un om umblat prin lume, văzuse ce înseamnă și succesul. Societatea europeană occidentală, devenită azi «euroatlantică», a ajuns la stadiul de dezvoltare contemporan și a devenit un model pentru lume, în urma promovării oamenilor în pozițiile potrivite prin merit. Asta până prin anii 1960-1970 -, atunci fiind un scurt platou -, apoi începând, ușor, ușor, o perioadă de decădere. Dar toate societățile de succes de azi, din lume, din China și Singapore până în Australia și Noua Zeelandă, ori din părți ale Africii până unde doriți dumneavoastră, sunt cele care au aplicat, măcar în economie, modelul concurențial individualist, despre care Max Weber (n.r.: 1864 -1920, economist și sociolog german, a elaborat o sinteza a metodelor teoretice și istorice ale științelor sociale) vorbea frumos. Generația mea a fost instruită de către profesorul Ion Aluaș (1927-1994) în privința teoriilor lui Weber și ale eticii protestante. Pe mine mă întreabă studenții:

«Dumneavoastră îl studiați pe Max Weber în perioada comunistă?».

Da! Și pe neo-hegelieni i-am studiat în comunism, pentru că la Cluj se făcea școală serioasă! Unii dintre studenții de azi cred că învățam numai lozinci, fapt care m-a revoltat și am scris, recent, un articol în care arăt adevărul imbatabil. În afară de meritocrație, epoca modernă a venit cu democrația, dar nu cu cea de la Atena, ci cu democrația modernă. Democrație înseamnă impunerea în societate a voinței majorității pentru a avea ordine și disciplină. Omul izolat nu poate trăi, pentru că nu e lăsat de Dumnezeu să fie o ființă izolată, ci una socială, care viețuiește în grup. Oamenii au constatat, după multe experiențe, că azi meritocrația și democrația aproape nu mai  există. Democrația clasică prin care minoritatea era obligată să se supună majorității, e tot mai des criticată și în unele colectivități e abolită, încât în aceste comunități se impun decizii ale minorităților de diferite feluri asupra majorității. Astfel, majoritățile ajung să fie ignorate, criticate, pedepsite pentru ideile lor, ori pentru vini imaginare. Criticate, de pildă, pentru culoarea pielii. Un profesor din Statele Unite ale Americii e obligat să-și ceară scuze pentru că e alb. Astăzi! În privința meritocrației se vede cum de câteva decenii, în anumite segmente ale societății occidentale, nu mai e admisă examinarea cunoașterii pentru avansare socială, pentru ocuparea de posturi de conducere, pentru verificarea abilităților cuiva. De altfel, de multe ori cunoștințele sunt declarate de prisos. Elevii sunt învățați, azi, la școală, că nu trebuie să-și folosească memoria. Medicii prezenți la această conferință știu că memoria e o capaciate fundamentală. Oamenii care își pierd memoria ajung la spitale speciale ca să se recupereze. Cunoașterea nu mai are preț. Mai mult, se invocă și se obțin drepturi colective pe baza sexului, a orientării sexuale, a culorii pielii. În ultimul timp s-a trecut de la demontarea meritocrației – care a durat cam un deceniu și jumătate în Statele Unite ale Americii-, la crearea unei noi ordini sociale, bazate pe caracteristici exterioare și nu intrinseci. Întreaga mașinărie de promovare pe bază de merit, care era bine pusă la punct, e respinsă acum ca fiind «o creație a mișcării eugenice, a imperialismului și a modului alb de a privi lumea». Deci meritocrația este un produs al minților albe și trebuie să dispară, pentru că dominația albilor a încetat. Această involuție, numită mișcarea woke/«trezirea» de la verbul «to wake», nu urmărește alceva decât să remedieze această așa-zisă nedreptate și ni se spune că «singurul remediu pentru discriminarea rasistă este discriminarea antirasistă». Ce înseamnă asta? Unele grupuri sunt azi mai înțelepte și mai morale decât altele în virtutea istoriei lor de marginalizare și exploatare. Deci grupurile de culoare de azi, cu strămoși care au suferit foarte mult, devin deținătoare ale monopolului moralei, binelui și adevărului. Convingerea mișcării «woke» e că rasismul nu se limitează la acte intenționate de discriminare ci că este țesut în ADN-ul societății albe. Ceea ce implică faptul că «oamenii albi de azi sunt vinovați de adăpostirea gândurilor rasiste și de conceperea lumii prin ochi rasiști». Dacă un nepot de stăpâni de sclavi din Alabama se duce azi la universitate, nu are niciun drept, «pentru că privește lumea prin ochi rasiști, cum o făcea și străbunicul lui». Minoritățile rasiale se bucură invariabil de un statut moral mai înalt decât albii. Din acest motiv, cei «treziți» invocă «experiența trăită și adevărul meu», nu adevărul general, obiectiv. Oamenii albi sunt declarați vinovați de păcatul originar, până când se răscumpără prin a se desființa sau sinucide ca și clasă. Lozinci ca «aboliți tot ce e alb» sau «viețile albe nu contează ca vieți albe», ajung să fie curente în marile universități ori alte locuri publice.(…). Foștii proscriși ocupă acum poziții de comandă numai pentru că strămoșii lor au fost proscriși cândva. (…) Cum îi pregătește școala actuală pe viitorii maturi, ca să fie adecvați acestei lumi? Școala nu mai trebuie să ofere instrucție și educație! Unii o spun pe față! Școala să nu se mai bazeze pe discipline serioase și verificate ci pe aspecte de genul: cum să facem sex și să nu facem copii, cum să procedăm dacă intrăm într-o bancă, cum să deschidem o afacere, cum să devenim antreprenori, cum să devenim ecologiști, cum să devenim vegetarieni sau vegani și alte fel de fel de trăsnăi. Ori în trecut, toate aceste lucruri despre care vă spun eu acum, erau mijloace de a trăi în lume, se dobândeau și în școală – un diriginte bun te învăța sumedenie de lucruri utile, evident nu te învăța cum să devii antreporenor, om de afaceri!-, dar nu erau materii de studiat în școală. Ați observat de câte ori se cere și în Parlamentul României introducerea unei noi materii de genul igienă, educație sexuală, ori educație antreprenorială, care presupun aprecieri, note, medii. Asta ce înseamnă? Că trebuie să scoatem din programa școlară materii precum matematica, fizica, chimia, istoria, geografia și chiar limba și literatura română, că tot nu e nevoie să mai vorbim corect românește, o să vorbim englezește! Pe străzi toate afișele sunt în engleză. Se poate așa ceva într-o țară numită România?”             ***

Marele actor Dorel Vișan: ”Pe mine mă înspăimântă drumul spre declin al acestei civilizații. După credința mea, această civilizație urmează să dispară. A fost depăși punctul critic al declinului! Eu cred că în jurul anului 2060 această civilizație va dispărea. E prea evidentă corupția și degradarea umană, omenirea a devenit sodomică. E un nou «principiu» al lumii moderne: a goli valorile de valoare și a pune în loc nonvalori. În România situația este mult mai gravă: nu ne dăm seama în ce cădere este această țară. Repet, orice lucru care se perimează are un punct critic. În momentul în care distrugerea depășește punctul critic, nu mai există cale de întoarcere”.    Tânăr participant la conferință: ”Nici eu nu înțeleg curentul «woke».  Observ că acum cea mai mare parte a legilor care se fac sunt pentru minorități. Dacă toți am fi hoți sau criminali, nu ar fi legi împotriva hoției ori crimei. Problema e că orice născocire pe care o are un om care, de pildă se crede pisică și trebuie să accepți că el e pisică, este absurdă. Noi începem să acceptăm niște tulburări psihice și să le conferim statut de  normalitate. Nu sunt de acord cu o astfel de situație!

Carmen Fărcașiu