A șaptea artă |Transilvania Shorts revine!

* 6-8 mai 2022*

Un nou eveniment dedicat cinefililor! Transilvania Shorts, ediția a 6-a, este în desfășurare la Cluj-Napoca (6-8 mai 2022). O serie de pelicule de animație și ficțiune ne așteaptă la Cinema Florin Piersic și Cinema Victoria.

Filmele au fost selectate și premiate la festivaluri de profil arhicunoscute: Academy Awards (Premiile Oscar), Annecy, Berlinale, Cannes, Clermont-Ferrand, Locarno, Sundance, Telluride, Veneția ș.a.

teva dintre titlurile ce rulează:

vineri – 6 mai, de la ora 20.15: Vă rugăm așteptați (ficțiune) – Kristen “Kd” Davila (Statele Unite, 2020) 19’. Finalist la Premiile Oscar – Academy Awards 2022. Undeva în viitorul nu foarte îndepărtat, un tânăr din clasa muncitoare este arestat pe nedrept. Neavând niciun mijloc de recurs în sistemul de justiție complet automatizat și privatizat, încearcă să ajungă la o ființă umană care poate face dreptate. O satiră socială analizând un sistem bazat pe profit care exploatează comunitățile marginalizate.

sâmbătă – 7 mai, de la ora 18:30: Pe malul unui râu (ficțiune)– m. Furkan Daşbilek (Turcia, 2020) 13’33’’. În selecția oficială a celei de-a 37-a ediții a Busan International Short Film Festival – 2020. Un grup de civili, printre care și o femeie care urmează să nască, se refugiază din fața pericolului în vremea genocidului sârbesc, cu un sunet de radio în geantă, cu un câine lătrând nu știu cu adevărat ce îi așteaptă, până când realizează că nu sunt, de fapt, pe malul râului, ci la marginea unui alt lucru. * Steakhouse (animație) – Špela Čadež (Slovenia, 2021) 19’30’’. Annie Awards 2022, Mențiune Specială – Clermont-Ferrand 2022, Locarno 2021. Friptura a fost marinată de câteva zile. Tigaia se încălzește. Stomacul lui Franc bubuie. Dar colegii Lizei o surprind cu o petrecere aniversară. Va fi acasă la timp?

sâmbătă – 7 mai, de la ora 20:30: Cenzorul de vise (ficțiune) – Léo Berne & Raphaël Rodriguez (Franța, 2021) 18’. Marele Premiu la Festivalul de la Varșovia 2021. În fiecare noapte, Cenzorul și echipa sa transformă amintirile lui Yoko în vise fantastice. Dar într-o seară, planul va fi dat peste cap.

duminică, 8 mai, de la ora 20.00: Picături de lună (ficțiune, foto) – Yoram Ever-Hadani (Israel, 2018) 16’. Flickerfest 2020 + peste alte 100 selecții și premii în festivaluri din întreaga lume. Un muncitor din fabrică asamblează o mașină enigmatică ce produce picături lichide din lumina lunii.

Biletele se găsesc la Cinema Victoria și online pe https://cinemavictoria.ro/bilete/?fbclid=IwAR0bbxPnDKrbBQQ6K1TpxhIDzrQod9ych6-3ZKEKa3XtnyoyiM_Xl5yXZ1E#cumpara.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut