A șaptea artă | Nouvelle Vague – Smells like the French New Wave!

Institutul Francez din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Cinema Arta, a lansat seria de proiecții dedicate Noului Val Francez: Smells like the French New Wave!

Expresia Nouvelle Vague sau Noul Val se referă la o generație de cineaști francezi care s-a afirmat la finele anilor ’50 și care a bulversat regulile cinematografiei, permițând apariția unui nou tip de film – filmul de autor.

Următoarea proiecție va avea loc duminică, 10 aprilie, începând cu ora 18.00. Este vorba despre filmul ”Pickpocket” (1h 15), în regia lui Robert Bresson, un film din anul 1959.

În distribuție, actorii: Jean Pélégri, Martin Lassalle, Marika Green, Pierre Etaix.

Michel merge la o cursă de cai și fură niște bani de la un spectator. El părăsește hipodromul încrezător că nu a fost prins, dar este arestat brusc. Inspectorul îl eliberează pe Michel pentru că dovezile nu sunt suficient de solide; Michel spune că nu este o crimă să ai bani.

Filmul ”Pickpocket” a obținut patru nominalizări și un premiu. A fost nominalizat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 1960, la Cahiers du Cinéma, 1959 – categoria „Cel mai bun Film”, în cadrul Faro Island Film Festival, 1959, – „Cel mai bun Film” și la Satellite Awards 2005- categoria ”Outstanding Classic DVD”. Este câștigător al premiului Golden Train Award pentru „Cel mai bun regizor” (Robert Bresson) la Faro Island Film Festival (1959).

Detalii despre proiecții, informații despre filme și bilete găsim pe www.cinema-arta.ro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut