A șaptea artă | Documentar dedicat colecționarei de artă Peggy Guggenheim

*miercuri, 3 august, ora 17.30*

La mijlocul acestei săptămâni rulează la Cinema Victoria din Cluj-Napoca documentarul intitulat Peggy Guggenheim: Art Addict. Un film în regia Lisei Imordino Vreeland, în continuarea debutului bine primit cu pelicula Diana Vreeland: The Eye has to Travel.

Documentarul urmărește experiența tumultoasă dar și pasiunea pentru artă a colecționarei americane Marguerite ”Peggy” Guggenheim, o figură centrală în mișcarea artei moderne. Muzeul Peggy Guggenheim Collection găzduit de Palazzo Venier dei Leoni, în zona Marelui Canal din Veneția, unde Peggy a trăit începând cu anul 1949, este astăzi una dintre atracțiile turistic-culturale ale Veneției și Italiei totodată, unul dintre cele mai importante muzee de artă europeană și americană din secolul al XX-lea.

 Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut