A murit papa emerit Benedict al XVI-lea

Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă, 31 decembrie 2022, la ora 9.34 – anunță Vatican News.

„Cu durere, vă informez că papa emerit Benedict al XVI-lea a decedat astăzi, la ora 9:34 la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican”, a declarat sâmbătă, 31 decembrie a.c., directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, citat de Vatican News.

Trupul neînsuflețit al papei emerit va fi depus, începând de luni, 2 ianuarie, în Bazilica Sfântul Petru pentru salutul și rugăciunea credincioșilor. Sfânta Liturghie de înmormântare și funeraliile vor avea loc joi, 5 ianuarie 2023, la ora Romei 9:30, în Piața Sfântul Petru și vor fi prezidate de papa Francisc.

„Potrivit informațiilor difuzate astăzi de Sala de Presă, papa emerit Benedict al XVI-lea și-a exprimat dorința ca funeraliile să se desfășoare într-un climat spiritual cât mai simplu” – precizează Vatican News, adăugând că Sfânta Liturghie de înmormântare va avea loc joi, 5 ianuarie 2023, în Piața Sfântul Petru și va fi prezidată de papa Francisc.

M. T.
Credit foto: Vatican News

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut