A început depozitarea deșeurilor în celula CMID

Consiliul Județean Cluj a anunțat că a început depozitarea de deșeuri în celula special amenajată în cadrul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor. Și asta după ce RADP a notificat Agenția de Mediu în legătură cu atingerea pragului limită de 75% de depozitare în rampa temporară de la Pata Rât. „În contextul deciziilor pe domeniul mediu ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și ținându-se cont de faptul că celula CMID este operațională, a fost asigurat fluxul deșeurilor sortate și ecologizate”, a precizat Consiliul Județean Cluj.

Investiția de la Centrul pentru Managementul Integrat al Deșeurilor are o valoare de aproximativ 70 de milioane de euro, este cel mai mare centru de acest tip din România, cu o capacitate de depozitare de peste 1,5 milioane de metri cubi.

Pentru realizarea Celulei de depozitare au fost realizate lucrări de terasamente ce au presupus: dislocarea unor cantități de pâmânt și realizarea unor lucrări de umplutură de peste 750.000 de  mc,  echivalentul a aprox 42.000 de autobasculante de 18 mc; soluții complexe de stabilizare și drenare a apelor subterane interceptate în versantul pe care a fost realizată prima celulă ce au presupus forarea a peste 300 de piloti de beton armat cu diametrul de 900 de mm cu lungimi de pâna la 27 de m și a peste 430 de m de piloți secanți cu lungimi până la 24 de m, respectiv forarea unei lungimi cumulate de peste 15 km; sistemul de drenare a apelor subterane de sub celulă și sistemul de drenare a levigatului au presupus utilizarea unei cantități de peste 40.000 de mc de sorturi, echivalentul a peste 2.200 de autobasculante de 18 mc.

Stația de osmoză inversă pentru tratarea levigatului are o capacitate de operare de 106 metri cubi pe zi.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *