Mărișenii – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului imaterial

Tradițiile din zona Munților Apuseni sunt promovate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj printr-un nou proiect, intitulat „Mărișenii – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului imaterial”.

„Ne dorim ca tradițiile din Zona Munților Apuseni să aibă viitor – printre care și asigurarea continuității obiceiului «Corindatul Junilor» («colindatul de ceată bărbătească»), înscris în lista UNESCO în anul 2014 -, prin transmiterea lor către tânăra generație, la nivelul comunității din Mărișel. Pentru aceasta am identificat un grup de 30 de elevi dornici să învețe obiceiurile și datinile locale. Astfel, prima parte a proiectului vizează facilitarea dialogului între generații. Pentru locuitorii comunei Mărișel, proiectul reprezintă o ocazie de coagulare culturală, «păstrătorii tradiției» fiind un exemplu pentru comunitate. Grupul folcloric «Mărișana» (membri cu vârsta între 40 și 70 de ani) și elevii Școlii Gimnaziale «Pelaghia Roșu» vor interacționa direct, în cadrul unor ateliere de obiceiuri, meșteșuguri, joc tradițional, povești și muzică tradițională. Prin intermediul acestora, cei vârstnici vor transmite direct cunoștințele către elevii dornici să afle mai multe despre patrimoniul cultural din localitatea lor. De asemenea, în cadrul atelierelor sunt implicați specialiști cu experiență internațională în dezvoltarea artistică a grupului folcloric, pentru ca, în viitor, ansamblul să fie capabil de a reprezenta România pe plan internațional, cu succes” – precizează inițiatorii proiectului.

Potrivit acestora, cea de-a doua parte a proiectului urmărește promovarea internațională a elementelor de patrimoniu cultural imaterial din România – cele înscrise pe lista UNESCO, în Inventarul elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, dar și valorile locale care aspiră la o cunoaștere națională sau internațională. Promovarea va fi realizată prin intermediul unor expoziții, pliante, broșuri, filme documentare și un site web, primul din România dedicat exclusiv patrimoniului cultural imaterial.

Astfel, în luna august, în Cracovia, Polonia, va fi vernisată o expoziție multimedia, iar aici, în cadrul unui eveniment cultural, va fi proiectat filmul documentar-etnografic „Corindatul Junilor”, realizat de CJCPCT Cluj în campaniile de cercetare, cu subtitrare în engleză și în poloneză.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Pelaghia Roșu” din Mărișel, Consulatul Onorific al României la Cracovia, Polonia, mai multe instituții de cultură, cercetători și specialiști din diferitele domenii ale culturii tradiționale.

În valoare totală de 109.651 lei, proiectul beneficiază de o susținere financiară nerambursabilă de 87.366 de lei din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și are o durată de opt luni (februarie – septembrie 2023).

Pe termen scurt și mediu, acest proiect își propune să contribuie la diversificarea activităților de promovare internațională a patrimoniului cultural imaterial din România, iar pe plan local, la diversificarea ofertei culturale și educative din județul Cluj.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut