Supercom a preluat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Cluj

Compania românească Supercom, jucător pe piaţa serviciilor publice de salubritate şi de management al deşeurilor,  a preluat, marți, ultimele două componente aferente Centrului de Management Integrat a Deșeurilor din județul Cluj. Este vorba Stația de Tratare Mecano-Biologică și Stația de sortare a deșeurilor. Astfel, au fost preluate o serie de echipamente, utilaje și linii tehnologice, precum: hale, containere, camioane, platforme de compostare/depozitare, rezervoare de apă, stații de pompare, bazine de retenție a levigatului, stații de epurare, rețele electrice/apă/canalizare, drumuri, parcări, etc.

La evenimentul de preluare de către Supercom a celor două componente aferente CMID a fost prezent președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, împreună cu 53 de primari clujeni – membri A.G.A. ADI Ecometropolitan Cluj.

„Începând de azi putem spune că ne-am îndeplinit misiunea și am reușit, odată cu predarea ultimelor obiective din cadrul Zonei Tehnice CMID,  să intrăm în normalitate. În prezent, toate componentele SMID au fost predate integral operatorului care a câștigat contractul de delegare și care și-a asumat salubrizarea județului Cluj în următorii 10 ani. Clujenii au așteptări mari, motiv pentru care ne dorim ca întregul sistem să funcționeze uniform și fără disfuncționalități, astfel încât acesta să reprezinte un model de operare în regiune. Ne bucurăm că am reușit să rezolvăm problema gestionării deșeurilor din județ, iar în final doresc să felicit și să mulțumesc tuturor celor implicați în gestionarea acestui proiect”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor este format din: Celula de depozitare a deșeurilor, cu o suprafața de 8,95 ha și o capacitate de depozitare de 1.550.000 mc; Stația de sortare a deșeurilor, cu o capacitate de procesare de 92.100 t/an; Stația de tratare mecano-biologică a deșeurilor (TMB), cu o capacitate de procesare de 206.000 t/an; Infrastructura adiacentă: zonă administrativă, drumuri, platforme, staţia de tratare levigat, rețele, etc.

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor este format din:

  • Celula de depozitare a deșeurilor, cu o suprafața de 8,95 ha și o capacitate de depozitare de 1.550.000 mc;
  • Stația de sortare a deșeurilor, cu o capacitate de procesare de 92.100 t/an;
  • Stația de tratare mecano-biologică a deșeurilor (TMB), cu o capacitate de procesare de 206.000 t/an;
  • Infrastructura adiacentă: zonă administrativă, drumuri, platforme, staţia de tratare levigat, rețele, etc.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.