Vasile Dîncu cere UDMR să renunțe la „politica feribotului”

Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu critică strategia politică a UDMR în relația cu Budapesta și București și îi cere conducerii formațiunii să renunțe la ceea ce numește „politica feribotului”. Declarațiile vin în contextul dezbaterilor privind reforma administrației publice și al solicitării UDMR ca reforma administrativ-teritorială să fie discutată în Parlament, nu adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului.

Într-un mesaj public, Vasile Dîncu amintește că dezbaterea despre modernizarea administrației nu este una nouă și invocă Strategia de dezvoltare teritorială a României, promovată în perioada în care ocupa funcția de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării. Documentul, aprobat de Guvern la 5 octombrie 2016, propunea o abordare integrată a dezvoltării până în 2035, prin corelarea infrastructurii, serviciilor publice, investițiilor și capacității administrative, cu scopul reducerii diferențelor dintre regiuni.

Europarlamentarul atrage atenția că proiectul legislativ aferent, înregistrat la Camera Deputaților în 2017, cu numărul PL-x 574/2017, figurează în continuare pentru raport suplimentar la comisiile permanente. El amintește și că, în noiembrie 2018, deputați din mai multe grupuri parlamentare, inclusiv reprezentanți ai UDMR, au votat retrimiterea proiectului la comisie.

„O strategie pregătită pentru viitorul țării poate rămâne ani întregi fără o decizie finală, în timp ce aceleași voci anunță, periodic, că trebuie să începem reforma”, susține Vasile Dîncu, criticând distanța dintre declarațiile privind necesitatea modernizării statului și deciziile politice concrete.

Dîncu invocă declarațiile premierului ungar Péter Magyar

În argumentația sa, europarlamentarul face trimitere la declarațiile premierului ungar Péter Magyar din 23 octombrie, de la Budapesta, potrivit căruia Ungaria nu trebuie să mai fie o „țară feribot”, oscilând permanent între Est și Vest. Mesajul liderului ungar a fost prezentat de Dîncu drept o delimitare de politica promovată anterior de Viktor Orbán în relația cu Europa.

”Cred că această reflecție merită discutată și de conducerea UDMR. Dacă Ungaria își propune să renunțe la politica feribotului, UDMR ar trebui să își examineze propriul mod de a naviga între Budapesta și București. Relațiile dintre cele două capitale sunt firești și necesare, folosirea lor pentru consolidarea poziției unei conduceri de partid trebuie însă supusă criticii publice.

La București, problema se pune în termenii responsabilității pentru modernizarea statului. Conducerea UDMR trebuie să accepte că influența parlamentară aduce obligații față de funcționarea întregii țări. Capacitatea de a condiționa o majoritate nu poate deveni un drept permanent de a excepta propriile structuri administrative de la evaluare și reformă.

Dreptul de a folosi limba maternă trebuie garantat, accesul la educație și participarea la deciziile publice trebuie protejate. Existența separată a fiecărui aparat administrativ trebuie justificată prin servicii, costuri și rezultate, nu putem trata aceste lucruri ca și cum ar fi identice. Un cetățean maghiar are nevoie de o administrație care îi respectă limba și îi rezolvă problemele. Are nevoie de specialiști, investiții și servicii accesibile. Protejarea identității sale nu oferă unei instituții un certificat de eficiență. Nici conducerea UDMR nu poate pretinde că orice critică a organizării administrative reprezintă o critică a comunității pe care o reprezintă”, a transmis eurodeputatul clujean într-o postare pe rețelele sociale. .

Critici la adresa strategiei electorale a UDMR

În finalul mesajului său, Vasile Dîncu își reia apelul adresat conducerii UDMR, cerându-i să renunțe la folosirea poziției dintre București și Budapesta ca instrument permanent de negociere politică.

”Péter Magyar a cerut Ungariei să renunțe la oscilația oportunistă. Eu cer conducerii UDMR să renunțe la tentația de a transforma poziția dintre Budapesta și București într-un avantaj permanent de negociere. Metafora feribotului trebuie să se oprească aici. Cetățenii maghiari din România trăiesc în comunități concrete, cu probleme concrete. Lor le datorăm o administrație funcțională, iar conducerilor de partid le cerem soluții și răspundere. Plutind peste politică, între Budapesta și București și colectând voturi de dincolo de Carpați prin tehnologii electorale ciudate, UDMR face eforturi mai mari pentru supraviețuire politică decât pentru a servi, cu adevărat, populația de etnie maghiară din România”, a scris Dâncu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.