Toamna Muzicală Clujeană. 59 Între rafinamentul barocului și răceala zidurilor. Ansamblul de Muzică Abaris, la Cluj

O incursiune în universul barocului european, de la Italia și spațiul german până la Portugalia lui Carlos Seixas, într-o seară în care muzica a învins, simbolic, frigul unei biserici istorice.

Concertul susținut de Ansamblul de Muzică Abaris din București-director muzical Irina Nanushi/vioara I, Szoverdi Csilla/vioara I, Mihai Todoran/violă, Giang Nguyen/violoncel, Ruxandra Rus/flaut traverso, Csata Istvan/viola da gamba, Gloria Chiciudean/vioara I, Elod Gabor/vioară, Iurie Surguciov/contrabas, Diego Ares/clavecin/Spania, Matei Tudose/contratenor-a propus o călătorie prin diversitatea stilistică a barocului european, într-un program ce a pus în valoare atât bogăția repertoriului, cât și măiestria unor instrumentiști familiarizați cu particularitățile interpretării pe instrumente de epocă. Italia, spațiul german și cel portughez s-au întâlnit într-un itinerar muzical ce a evidențiat circulația ideilor, diversitatea limbajelor și fascinația pentru expresivitatea sonoră specifică secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. Într-un asemenea repertoriu, autenticitatea interpretării nu se reduce la utilizarea instrumentelor istorice. Ea presupune înțelegerea frazării, a articulației, a ornamenticii și a raportului dintre discursul muzical și retorica afectelor. Tocmai această perspectivă conferă relevanță unui ansamblu specializat în muzica veche, pentru care restituirea repertoriului baroc înseamnă reconstituirea unui univers sonor și expresiv.

Programul a reunit nume și pagini reprezentative pentru diversitatea acestei lumi. De la creația lui Evaristo Felice Dall’Abaco, cu echilibrul său între rigoarea construcției și eleganța melodică din Concertul pentru orchestră de coarde în re major op VI nr 12, la intensitatea expresivă a lui Claudio Monteverdi (aria Idolo mio din opera L incoronazione di Poppea), traseul muzical a urmărit transformările limbajului european. Aria Idolo mio de Monteverdi, interpretată de contratenorul Matei Tudose (n. Brașov; student UNM București, clasa prof. Silvia Voinea), a adus în prim-plan dimensiunea vocală a programului. Timbrul specific al contratenorului, cu resursele sale de suplețe și luminozitate, se întâlnește în acest repertoriu cu tradiția interpretativă în care expresia afectivă și claritatea textului muzical sunt esențiale.

Un punct de interes aparte l-a constituit Concertul pentru clavecin și orchestră de coarde în la major de Carlos Seixas (1704-1742, Portugalia), compozitor portughez a cărui creație merită o prezență mai consistentă în programele de concert. Activitatea sa, desfășurată într-un spațiu aflat la confluența influențelor iberice și italiene, ilustrează capacitatea barocului de a integra tradiții diferite fără a-și pierde identitatea. Grație clavecinistului spaniol Diego Ares, clavecinul a oferit prilejul întâlnirii între precizia discursului instrumental, finețea ornamenticii și dialogul cu ansamblul.

Dimensiunea vocală a serii, revin la ea, a continuat prin aria Va solcando un mar crudele din opera Artaserse de Leonardo Vinci (1690-1730), pagină ce aparține acelei lumi a operei baroce în care virtuozitatea devine mijloc de caracterizare și expresie. Într-un asemenea repertoriu, agilitatea vocală nu reprezintă un scop în sine, ci trebuie să susțină arhitectura frazei și tensiunea dramatică a muzicii. Tot în registrul expresivității vocale s-a înscris aria Alto Giove din opera Polifemo de Nicola Porpora, una dintre paginile emblematice ale sensibilității lirice baroce, în care linia melodică amplă și noblețea expresiei solicită o relație subtilă între respirație, susținere și ornamentică. Ambele cu un Matei Tudose al cărui nume trebuie urmărit și în viitor. Este mai mult decât o promisiune, este o certitudine.

Instrumental, programul a oferit o perspectivă asupra diversității formelor și a culorilor sonore ale epocii. Concertul pentru flaut traverso în Re major de Antonio Vivaldi a adus în prim-plan transparența și mobilitatea discursului concertant, precum și dialogul dintre solist și orchestră. În contrast, Sinfonia în re minor de Johann Christian Friedrich Bach (1732-1795) a deschis o perspectivă asupra evoluției limbajului instrumental în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, într-un moment în care sensibilitatea muzicală începea să depășească unele dintre convențiile barocului târziu.

Concertul Brandenburgic nr. 5 în Re major de Johann Sebastian Bach (1685-1750) a oferit, în final, o sinteză exemplară a inventivității contrapunctice și a virtuozității concertante. Rolul proeminent al clavecinului, integrat în dialogul cu flautul și vioara, face din această lucrare una dintre cele mai fascinante demonstrații ale echilibrului dintre ansamblu și individualitatea solistică. Dincolo de dificultățile tehnice, partitura cere o articulare limpede a vocilor și o construcție atentă a dialogului muzical, calități definitorii pentru o interpretare convingătoare a repertoriului bachian.

Meritul Ansamblului de Muzică Abaris constă tocmai în această apropiere de muzica veche prin intermediul unor instrumente și practici interpretative adecvate repertoriului. Instrumentele de epocă nu sunt simple obiecte de reconstituire istorică, ci parteneri activi ai expresiei muzicale. Ele generează culori timbrale specifice, un mod distinct de organizare a discursului sonor. În mâinile unor interpreți specializați, aceste particularități au conferit muzicii baroce prospețimea și mobilitatea originară.

Există însă și un contrapunct pe care rândurile de față nu-l poate omite. Concertul s-a desfășurat în Biserica Reformată din Cluj, spațiu cu o puternică identitate arhitecturală și spirituală, dar în care frigul a devenit marți 20 octombrie, participant nedorit. Temperatura scăzută a spațiului a pus la încercare atât confortul publicului, cât și condițiile în care artiștii au fost nevoiți să cânte. Temperatura poate influența stabilitatea acordajului, răspunsul instrumentelor și confortul tehnic al execuției, mai ales în cazul instrumentelor de suflat din lemn și al instrumentelor cu coarde. Într-un repertoriu care reclamă precizie, finețe și control al nuanțelor, condițiile de desfășurare fac parte, inevitabil, din experiența artistică. Respectul pentru muzică înseamnă și respect pentru cei care o interpretează și pentru cei care o ascultă.

Seara Ansamblului de Muzică Abaris rămâne întâlnirea cu diversitatea barocului european, cu profesionalismul unor interpreți dedicați muzicii vechi. De la Monteverdi la Bach, de la Vivaldi la Seixas, programul a pus în lumină epoca în care inventivitatea formală, virtuozitatea și expresivitatea se împletesc într-un limbaj de o remarcabilă vitalitate.

Demostene Șofron