Călin Georgescu a devenit din suspect, inculpat. Motivația procurorilor

Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Sursele citate au menționat că fostul candidat la alegerile prezidențiale nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor.

Pe 27 mai, Georgescu a fost chemat la Parchet, unde procurorii l-au anunțat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

El este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.

Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, fiind invocată decizia Curții Constituționale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.

AGERPRES

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.