Simeze clujene Fragmentarisme grafice  între geometria imaginii și memoria materiei

Fragmentarisme grafice, expoziția semnată de Roxana Salanță la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor, se înscrie în categoria parcursurilor vizuale coerente, încărcate de simboluri și semne, personala ce-și construiește discursul la întâlnirea dintre două medii distincte, grafica digitală și tehnica mixtă. Cele două direcții alcătuiesc împreună l de explorare a imaginii, a memoriei și a raportului dintre interioritate și exterioritate.

Fragmentul, în accepțiunea sa vizuală, nu este doar o secvență desprinsă dintr-un întreg, este  posibilitatea reconstrucției. Presupune discontinuitate, legătură, separare, revenire, descompunere, reconfigurare nu în ultimul rând. Titlul expoziției funcționează ca o cheie de lectură adecvată, lucrările  invită la o lectură mobilă, în care fiecare imagine își păstrează autonomia participând la constituirea unui univers vizual mai amplu.

Primul palier al expoziției, dedicat graficii digitale, impresionează prin varietatea soluțiilor compoziționale și prin deschiderea semantică a titlurilor. De la Alunecări albe, cu sugestia unei ierni aflate în pragul instalării sale, până la Remodelare secvențială, Ferestre succesive și Amprente ascensionale, se conturează un vocabular plastic al transformării, al succesiunii și al deplasării sensurilor. Imaginea nu este tratată ca o structură definitivă, ci ca un câmp de posibilități, supus fragmentării, multiplicării și reorganizării. Lucrările participă la construcția discursului, fără a impune o interpretare unică. Delfinii, Timp însemnat, Însemn oglindit și Însemn modular sugerează direcții diferite de investigare a imaginii,  de la evocarea unei prezențe recognoscibile la problematizarea semnului, a repetiției, a raporturilor dintre parte și întreg. Se întrevede aici interesul artistei pentru structurile care se generează prin reluare, pentru imaginea care își modifică identitatea în funcție de context și pentru acele mecanisme vizuale prin care un element aparent stabil poate dobândi noi semnificații. Seria Glitch -In a Glitch, At a Glitch, Some Glitch-introduce o altă dimensiune a fragmentarismului, asociată discontinuității și instabilității imaginii digitale. Glitch-ul, înțeles ca abatere devine  mai mult decât un procedeu formal. Sugerează posibilitatea ca ruptura să genereze o nouă ordine, în timp ce  imperfecțiunea dobândește valoare expresivă.  În Toteme în joc simetric, preocuparea pentru organizarea elementelor într-o structură vizuală capătă o rezonanță particulară. Ideea de totem trimite la simbol, la concentrare și verticalitate. Jocul simetric introduce o ordine a echilibrului și a corespondențelor.

Dacă în zona digitală predomină mobilitatea imaginii, jocul structurilor și posibilitatea multiplicării, cel de-al doilea palier al expoziției propune o schimbare de ritm și de sensibilitate. Lucrările realizate în tehnică mixtă, utilizarea hârtiei reciclabile transformate în hârtie manuală, readuc discursul artistic în proximitatea materiei și a gestului artistic. Hârtia nu mai este suport neutru, devine parte integrantă a expresiei. Proveniența, textura și caracterul material participă la configurarea imaginii, sugerând relația cu timpul, cu transformarea, cu urmele procesului de lucru. Cromatica restrânsă, dominată de alb, negru și gri, cu discrete accente de roșu, albastru și auriu, conferă lucrărilor o atmosferă reținută, în care expresivitatea se bazează pe subtilitatea raporturilor tonale și pe tensiunea dintre suprafețe. Albul sugerează deschidere sau absență, negrul concentrează privirea,  griurile construiesc zone de tranziție, ambiguitate și echilibru. Accentele cromatice, tocmai prin discreția lor, capătă o importanță aparte, funcționând ca puncte de intensitate într-un univers vizual predominant auster. În Peisaj de iarnă, La Someșul Cald și Cartier, referința la spațiul exterior se intersectează cu o dimensiune subiectivă a percepției. Lucrările deschid posibilitatea unei lecturi în care teritoriul geografic se întâlnește cu teritoriul memoriei, iar realitatea observată este filtrată printr-o sensibilitate individuală. Locul devine mai mult decât un reper, funcționând ca depozitar de experiențe, ca spațiu al apartenenței, ca punct de întâlnire între lumea exterioară și percepția interioară. Alte lucrări, precum Luna neagră, Ca în Japonia, Urmează calea, Liniște întreruptă și Fereastră în timp, deplasează discursul spre o zonă mai pronunțat meditativă. Chiar și atunci când titlurile sugerează o direcție de lectură, ele păstrează o doză de ambiguitate, lăsând privitorului libertatea de a-și construi propriile asocieri. Luna neagră concentrează o posibilă contradicție între familiaritatea unui reper cosmic și neobișnuitul unei cromatici care îi modifică percepția. Liniște întreruptă pune în relație două stări aparent incompatibile, iar Fereastră în timp sugerează posibilitatea de a privi temporalitatea nu ca pe o succesiune liniară, ci ca pe un spațiu al revenirilor și al suprapunerilor. În  Merele de aur, Mărul fermecat, Scară spre cer, În Cetate și Ascensiune, vocabularul vizual se deschide către simbol și către o posibilă dimensiune arhetipală. Cetatea trimite la ideea de spațiu protejat sau bine delimitat, mărul la abundență, tentație ori promisiune, scara la trecerea dintre niveluri și la aspirația depășirii unei limite.

Privite împreună, cele două direcții ale expoziției configurează o dualitate frapantă, nu conflictuală. Grafica digitală și tehnica mixtă nu se exclud, se completeze prin diferență. Prima deschide un teritoriu al fragmentării, al modularității, al transformării rapide a imaginii, cea de-a doua valorifică densitatea materiei, urmele gestului și expresivitatea unei cromatici reținute. Între ele se stabilește o relație de complementaritate, în care tehnologia și materialitatea, construcția și intuiția sunt modalități distincte de investigare a aceleiași problematici. Diversitatea titlurilor, a procedeelor și a registrelor expresive constituie o resursă importantă, ce dă valoare întregului demers artistic.

Fragmentarisme grafice  crează premisele întâlnirii între privirea artistei și privirea celui care contemplă. Expoziția invită la o reflecție asupra felului în care imaginile se formează, se descompun și se reconstituie, dar și asupra modului în care fiecare dintre noi își organizează propriile fragmente de experiență. În fața lucrărilor Roxanei Salanță, privitorul nu rămâne un simplu receptor, devine participant la procesul de producere a sensului. În cele din urmă, Fragmentarisme grafice nu propune concilierea între două medii, cât o confruntare fertilă între moduri diferite de a privi și de a exprima. Iar această confruntare, prin diversitatea ei și prin întrebările pe care le ridică, transformând  expoziția într-un prilej de reflecție nu doar asupra opțiunilor artistice ale Roxanei Salanță, ci și asupra fragilității, mobilității și permanentei reconfigurări a propriului nostru univers interior.

Demostene Șofron