Lucrările de infrastructură pe Calea Turzii se desfăşoară cu viteza melcului turbat

• Coloane de maşini, motoare turate, poluare fonică, şoferi nervoşi, claxoane, aceasta este, pe scurt, imaginea de zi cu zi de pe Calea Turzii, a cărui proces de cosmetizare a început de vreo două luni, însă lucrările stagnează.

Vă mărturisesc că de cîteva zile mă bate gîndul său scriu despre cum evoluează lucrările de infrastructură de pe Calea Turzii. Lucrări care au demarat acum două luni bune şi care stagnează în mod nepermis. Ţinînd cont de traficul intens de pe Calea Turzii, ar fi fost normal ca lucrările să fie deja gata. Or dacă acestea evoluează cu viteza melcului turbat, atunci autorităţile ar fi trebuit să găsească soluţii pentru a fluidiza traficul. Soluţii care nu necesită nici cunoştinţe temeinice de matematică şi astronomie ori stăpînirea unor limbi ca siriaca, aramaica sau copta. De exemplu, străzile Victor Babeş şi Bisericii Ortodoxe puteau fi utilizate temporar în ambele sensuri, iar cirulaţia monitorizată-supravegheată de agenţi de poliţie. Cum nimeni n-a luat în calcul o astfel de variantă, pe Calea Turzii se circulă bară la bară pe tot parcursul zilei. Coloane de maşini, motoare turate, zgomot, poluare fonică, disconfort pentru locuitorii din zonă, şoferi nervoşi, combustibil consumat, acestea sînt ingredientele unei zile…”perfecte” pe Calea Turzii. La toate acestea se adaugă „muzica” creată de picamere şi utilajele de pavare. Vai de capul bătrînilor din zonă şi a familiilor cu copii mici. Un tablou de groază, de prost gust, pe care nici o expoziţie din lume nu l-ar găzdui. Trebuie să ai nervii tari dacă te aventurezi dimineaţă pe Calea Turzii în jos. Claxoane, înjurături, tot tacîmul pentru a începe ideal o zi în drum spre serviciu.

În buna tradiţie românească, din zece muncitori nouă stau şi unul se face că lucrează. În ultima săptămînă, am luat la picior Calea Turzii şi asemeni unui detectiv am…filat terenul şi nu mare mi-a fost mirarea să constat că mulţi dintre muncitori se fac că lucrează. Unii stau cu mîinile în şolduri, alţii butonează telefonul şi dialoghează minute în şir, se scarpină-n…, în nas, fac biluţe fumează şi rîd. Pe unii i-am surprins odihnindu-se la umbra unui balcon de parter, potolindu-şi setea cu…bere. Într-un grup de patru muncitori, unul sapă, iar ceilalţi trei stau în jurul lui rezemaţi în lopeţi, ca-n reclama cu celebrul personaj Dorel. Altul doarme într-o basculantă la ora 10,30 dimineaţă. Mai în spate, zece muncitori sînt grupaţi în jurul unui singur utilaj care se deplasează cu cel mult trei kilometri pe oră. Încerc să-mi dau seama ce păzesc. Se ţin de utilaj ca nişte scaieţi şi pălăvrăgesc. Pe marginile drumului, pietonii fac slalom printre movilele de nisip, pietriş şi balast. Dacă mai şi plouă, pseudo-trotuarul devine o mlaştină. O uliţă desfundată de sat care impune utilizarea cizmelor de cauciuc.

Pe lîngă toate astea, am descoperit că în multe locuri materialul a crăpat pur şi simplu. Nu vreau să-mi imaginez cum o să arate la primăvară, după ce iarna îşi va face de cap. Bordurile…şerpuiesc, fiindcă n-au fost aşezate la boloboc. Nu mă îndoiesc că nici problema canalelor nu va fi rezolvată şi că nu vor fi aduse la nivelul asfaltului. Pe cele mai multe dintre străzile Clujului recent reparate, canalele constituie adevărate capcane pentru şoferi. În încercarea de a evita o groapă, dai în două canale. Am convingerea că şi pe Calea Turzii se va găsi, după finalizarea actualelor lucrări, un motiv pentru a începe una nouă şi costisitoare. Săpat, astupat, destupat, spart, îngropat şi dezgropat. Eu unul m-am săturat. Voi nu?

Cristian FOCŞANU