Festivalul „deCAMERon” se apropie de final

    Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră „deCAMERon” – manifestare organizată de Asociaţia „Atelierul Cameral Clujean”, preşedinte violoncelistul clujean Kostyak Elöd – se apropie de final, ultimele trei zile înscriindu-se, prin programele pe care le propun, în rîndul evenimentelor muzicale care, cu siguranţă, vor stîrni interesul spectatorilor. Programele nocturne au menirea de a diversifica oferta culturală, de un profesionism desăvîrşit, realizate cu concursul unor artişti din ţară şi din străinătate. După ce aseară (vineri), trioul „Axis Mundi” alcătuit din: Rafael Butaru – vioară, Aurelian Băcan – clarinet, Eva Butean – pian a prezentat, în sala „Reduta”, un program de mare atractivitate – trio-uri de Haciaturian şi Ariutiunian, respectiv lucrarea „Contraste” de Bartok, astăzi (sîmbătă, 12 noiembrie), în sala „Tonitza” a Muzeului de Artă va concerta, de la ora 18.30, Cvartetul Arcadia – Ana Bogăţilă – vioară, Răsvan Dumitru – vioară, Traian Boală – violă, Török Zsolt – violoncel. Cunoscuta formaţie camerală, laureată a unor prestigioase concursuri internaţionale, va interpreta: 6 Bagatele de Webern, Cvartetul în Sol major, op. 76/1 de Haydn şi Cvartetul nr. 2, op. 15 de Zemlinsky.
Tot sîmbătă, de la ora 21, la Casa Tranzit – Seară de tango argentinian semnată de violonistul Rafael Butaru (concertmaestru al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca) şi chitaristul Valerio Di Natale, împreună cu un grup de dansatori.
Duminică, 13 noiembrie, de la ora 18.30, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, evoluează Heavy Brass Guys Tuba Quartet din Ungaria.
Festivalul se va încheia luni, 14 noiembrie, la Casa Tranzit (ora 18.30) cu „Cello Jazz Multimedia Show”, în cadrul căruia va fi prezentată Suita pentru violoncel şi trio de jazz a pianistului francez de jazz Claude Bolling, autor al soundtrack-ului la filmul Borsalino (1970), alături de  alte lucrări cunoscute din repertoriul clasic de jazz.
M. BOCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.