Nord Stream va obliga Ucraina la concesii mai mari în negocierile cu Rusia

Nezavisimaia Gazeta

Parlamentul Ucrainei ar putea aproba împărţirea companiei naţionale “Naftogaz” în structuri juridice separate, în funcţie de domeniul de activitate. Un proiect corespunzător a fost înaintat de guvernul ucrainean chiar în ziua în care premierul rus Vladimir Putin şi cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, au inaugurat gazoductul Nord Stream. Inaugurarea unui traseu nou pentru transportarea de gaz spre Europa, un traseu de alternativă la cel ucrainean, ar putea influenţa negocierile ruso-ucrainene privind crearea unui consorţiu al gazului şi obliga Ucraina la concesii mult mai mari.

În etapa actuală, se planifică reorientarea unei cantităţi din livrările care înainte se realizau prin sistemul ucrainean de transport al gazului spre noul gazoduct.

În ultimii ani, Ucraina transporta spre Europa circa 100 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc pe an, cîştigînd din tranzit aproximativ 3 miliarde de dolari anual. Odată cu inaugurarea Nord Stream, volumul de gaz rusesc transportat prin sistemul ucrainean s-ar putea reduce cu 5-10%. Totuşi, traseul nu va putea înlocui în totalitate direcţia ucraineană: în pofida faptului că, în proiect, capacitatea Nord Stream este de circa 55 miliarde de metri cubi, pentru anul 2012 au fost semnate contracte doar în valoare de 25 de miliarde de metri cubi pe acest traseu. Acest lucru înseamnă că Naftogaz va pierde 700 de milioane de dolari din tranzitul anual.

Expertul Valentin Zemlianski subliniază principalul avantaj al traseului ucrainean de transport al gazului: existenţa pe acest traseu a unor depozite pentru păstrarea gazului, care permit o reglementare flexibilă a presiunii în perioade de vîrf. În timpul Uniunii Sovietice, în Ucraina au fost construite 13 depozite subterane, reunite în patru complexe: Vest-Ucrainean, Sud-Ucrainean, din zona Kiev şi din zona Doneţk. Aceste depozite permiteau depozitarea a peste 30 de miliarde de metri cubi de gaz, ceea ce este comod şi pentru furnizor, şi pentru consumator.

Experţii de la Kiev amintesc de asemenea că Nord Stream este orientat spre partea de nord a Europei de Vest, în timp ce pe teritoriul ucrainean trece gazul destinat pentru consumul din alte regiuni ale Uniunii Europene (UE). Interesele ucrainene ar fi prejudiciate mult mai mult de construcţia South Stream, capabil să preia pînă la 40 la sută din tranzit. Însă, acest proiect rămîne deocamdată incert.

Valentin Zemlianski nu exclude posibilitatea ca partea rusă să acceseze toate pîrghiile de influenţă, pentru a încerca să convingă UE de necesitatea finanţării South Stream şi acordării unui statut prioritar pentru acest gazoduct, fapt care ar permite eludarea cerinţelor europene privind delimitarea proceselor de extracţie, transport şi livrare a gazului. Alţi experţi sînt de părere că Rusia nu numai că nu va face concesii în negocierile cu Ucraina, ci chiar îşi va înăspri poziţia, pentru a-i demonstra Europei caracterul de criză al relaţiilor ruso-ucrainene şi, prin urmare, lipsa de siguranţă a traseului de tranzit ucrainean.

Inaugurarea Nord Stream va influenţa în mod serios negocierile ruso-ucrainene privind înfiinţarea consorţiului. Ucraina va fi nevoită să accepte condiţiile Gazprom. Pînă acum erau discutate variante diferite de împărţire a cotelor în cadrul consorţiului de administrare a sistemului ucrainean de transport al gazului. Partea ucraineană dorea să obţină un pachet de 40-50% din acţiuni, în timp ce două pachete a cîte 25-30% ar fi primit Gazprom şi, de exemplu, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BER) sau o altă structură care să nu aibă legătură cu Gazprom. Apoi a fost luată în calcul altă variantă: 40% plus 1 acţiuni rămîn la Ucraina, 40 minus 1 – la Gazprom şi alte 20% – la o structură comercială europeană. Deocamdată nu s-a ajuns la un acord asupra niciuneia dintre cele două variante.

Însă, faptul că negocierile ruso-ucrainene se apropie de sfîrşit este atestat de proiectul privind reorganizarea Naftogaz, înaintat de guvernul Ucrainei. Împărţirea companiei în structuri separate în funcţie de genul de activitate va permite evidenţierea componentei de transport, ceea ce creează condiţii pentru o nouă formă de administrare a sistemului ucrainean de transport al gazului. Unii experţi şi politicieni de la Kiev afirmă că acest lucru este făcut pentru a deschide calea spre înfiinţarea consorţiului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.