Uniunea Europeană seamănă tot mai mult cu FMI

El Pais

Un analist chinez, venit în vizită la Barcelona pentru a studia criza datoriei, a făcut un comentariu care a dat de gîndit: Uniunea Europeană seamănă pe zi ce trece cu FMI. Asemănările sînt multe: intervenţie şi supraveghere a ţărilor, dominaţie a celor mari în procesul de luare a deciziilor, ortodoxie aplicată fără să se ţină seama de costuri, dispreţ faţă de legitimitatea democratică internă, politica dublei măsuri. Dar Uniunea Monetară nu este un fond internaţional: este parte a unui proiect politic şi democratic mult mai amplu.

Criza datoriei a declanşat un foc încrucişat al reproşurilor. Încercînd să salveze construcţia şi să frîneze incendiul care se extinde asupra propriei economii, fiecare guvern ales democratic devine o piesă de joc care poate fi înlăturată fără menajamente. Nu este de mirare ca în aceste vremuri de criză opoziţia să califice executivul drept “o ameninţare la adresa naţiunii”.

Alegeri anticipate în Irlanda, Portugalia, Spania sau Slovacia (o ţară care nu este în centrul crizei, dar al cărei Parlament a chestionat extinderea Fondului European de Stabilitate Financiară), demisie a prim-ministrului grec, hăituire a premierului italian, totul este acum posibil.

Vremurile sînt grele, dar nu putem iniţia procese de consultare şi reformă cînd criza este la punctul său maxim, pentru asta sînt guvernele pe care le alegem şi care trebuie apoi să dea socoteală. Instituţiile naţionale se confruntau deja cu o discreditare generală. Nu mai era nevoie de acuzaţiile de abuz de putere în scopuri private (vezi Berlusconi), de suspiciunile că Parlamentul grec nu îşi îndeplineşte funcţia de control fiscal, sau că Parlamentul spaniol nu face ceea ce trebuie pentru a garanta sustenabilitatea creşterii. Instituţionalitatea democratică este însă acum criticată, nu doar de mişcările interne, care cer o mai mare deschidere spre cetăţeni, ci şi de forţele externe – pieţele şi capitalurile străine, care nu intră în tradiţionalul pact dintre guvernanţi şi cei guvernaţi.

Este nevoie mai mult ca oricînd de o reformă a guvernării europene, alături de cea economică. La ieşirea din această criză ne putem trezi că pilonii fundamentali ai guvernului democratic al Statelor Europei au fost grav afectaţi. Niciun nivel de integrare supranaţională, oricît de reuşită, nu poate înlocui aceşti piloni fundamentali şi nicio construcţie, oricît de solidă, nu va rezista dacă nu sînt reparaţi din timp. Iar gestionarea crizei nu are sorţi de izbîndă dacă cetăţenii sînt îndepărtaţi, alături de reprezentantele lor directe, parlamentele. Sarkozy, Merkel şi alţii nu se mai jenează să le vorbească direct liderilor din Slovacia, Grecia, Spania sau Italia. Poate că a venit vremea să facă acelaşi lucru în faţa propriilor cetăţeni.

Prea multe s-au întîmplat de la declanşarea acestei crizei – descentralizare financiară, practici ilegale ale marilor corporaţii, boom-uri speculative, dezechilibre între producători cu cumpărători, austeritate prematură, lipsă de competitivitate şi îndatorare excesivă – şi fiecare ia doar partea care îi convine din explicaţie. Îndatorarea excesivă a devenit cauza tuturor relelor, iar aici Uniunea Monetară Europeană seamănă mai mult decît ar vrea cu FMI. Totuşi, euro nu s-a născut dintr-o nevoie a pieţei, ci din voinţa unei politici hotărîte. Acum, în momentele sale cele mai grele, este nevoie de o politică hotărîtă, care să se adreseze în egală măsură cetăţenilor.