„Timpul pierdut” nu a fost încă licitat…

 Tabloul „Timpul pierdut” de Ovidiu Avram, prezentat în licitaţie la Bastionul Croitorilor de GROVE-MOLDOVAN Art-Foudation Braunschweig şi Primăria municipiului Cluj-Napoca, nu a fost adjudecat la prima înfăţişare în faţa publicului, lucrarea rămînînd spre vizionare, în acelaşi spaţiu, pentru următoarele două săptămîni. Deşi cu un preţ de galerie mult mai mare, donatorul tabloului, GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig, prin preşedintele fundaţiei, galeristul Hans-Joachim GROVE (prezent la eveniment), a hotărît că preţul de pornire a licitaţiei este 2000 de euro. Ofertele în acest sens pot fi depuse la Bastionul Croitorilor, în acelaşi interval de timp; tot acolo mai este amplasată şi o urnă în care pot fi făcute donaţii care să susţină acelaşi scop caritabil.
La evenimentul caritabil de la Bastionul Croitorilor a participat şi dl primar Sorin Apostu, care a mulţumit donatorilor pentru iniţiativă şi angajamentul constant în favoarea României. La rîndul său, galeristul Hans-Joachim Grove a amintit despre faptul că acest prim pas, chiar dacă nu a avut efectul scontat – dar speranţa moare ultima !!! – poate deveni un punct de plecare pentru alte şi alte iniţiative similare, poate atrage atenţia asupra valorii artei româneşti contemporane şi asupra faptului că arta, în sine, are forţa de a ajuta.
Schimbul reciproc de cadouri şi invitaţia expresă adresată d-lui primar Apostu de a implica instituţia Primăriei pentru promovarea Clujului la Berlin, în pespectiva atingerii statutului de Capitală Culturală Europeană în 2020 – demers în care şi GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig este dispusă să pună umărul şi să sprijine, efectiv, prin toate mijloacele şi influenţa de care dispune – discuţiile la un pahar de şampanie şi în ambianţa unui cocktail generos oferit de Primărie au încununat reuniunea.
Reamintim cititorilor şi potenţialilor licitatori, că scopul evenimentului a fost şi rămîne obţinerea de fonduri pentru susţinerea, prin intermediul Serviciului de Asistenţă Socială şi Medicală din municipiul Cluj-Napoca, a persoanelor suferind de Alzheimer şi diferite forme de demenţă senilă.
Autorul lucrării intitulate „Timpul pierdut” este valorosul pictor clujean Ovidiu Avram, multe dintre lucrările sale regăsindu-se pe simezele Galeriei de artă contemporană ROM-ART din Braunschweig, patronată de dl Hans-Joachim GROVE. După cum am mai avut ocazia să scriem, lucrarea a fost deja prezentată în luna mai la Berlin, ca o avanpremieră la proiectata expoziţie din 2012 a pictorului român în capitala germană.
Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro
Foto: Alina Moldovan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.