Varşovia – un oraş spre care merită zburat

 Polonia a fost şi încă este o destinaţie mai puţin “prizată” de clujeni, însă lucrurile s-ar putea schimba odată cu introducerea noii curse aeriene spre Varşovia, care asigură legături convenabile spre mai multe destinaţii din Europa, SUA sau Asia, dar care şi oferă posibilitatea de a vizita o altfel de capitală.

La început, timp de cîteva secunde, am crezut că cineva strigă. Uite – m-am gîndit – că şi la ei mai sînt scandaluri pe stradă. Apoi l-am văzut: un personaj impozant, cu o barbă patriarhală, stătea aşezat pe o bancă, în faţa unei cafenele, şi cînta cu patos, acompaniindu-se la acordeon. Lîngă el, cutia instrumentului, în care trecătorii aşezau bancnote. Cum de şi-o fi ales tocmai una dintre cele mai gălăgioase intersecţii din Varşovia ca să dea un spectacol stradal este greu de înţeles. Oricum, reuşea cu brio să se facă auzit, acoperind zgomotul maşinilor, vocilor şi tramvaielor şi, judecînd după cantitatea de bancnote, ascultătorii nu păreau delolc zgîrciţi.

Am ajuns în Varşovia la invitaţia companiei aeriene LOT (în poloneză numele înseamnă chiar zbor), care a inaugurat, recent, o cursă între Cluj-Napoca şi Varşovia, şi a Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei, care îşi promovează capitala ţării ca destinaţie turistică. Miza celor de la LOT este de a oferi românilor din zona noastră o legătură aeriană cu Polonia, precum şi cu o mulţime de destinaţii din SUA, Canada sau Asia, la preţuri mai mici decît cele practicate de alte companii. “Ne ia cam un an şi jumătate să analizăm şi să pornim o rută nouă. La fel s-a întîmplat şi cu Clujul.”, spune Pamela Gintowt – Juchniewicz, reprezentatul biroului mass-media LOT. Aşa că nu este de mirare că, în atîta timp, polonezii şi-au calculat bine paşii: oferta lor nu doar că este semnficativ mai ieftină comparativ cu cea a altor companii, dar şi timpul de zbor este mai redus. O comparaţie se poate face consultînd ce propun alte companii spre destinaţii cum ar fi Riga, Amsterdam, Londra, Bruxelles, Chicago, Toronto, Tokyo, Beijing sau New York. Aşa cum sigur a făcut şi o familie de români, pe care i-am întîlnit în avionul cu care ne-am întors acasă, şi care veneau tocmai din New York.

Şi fiindcă am amintit de avioane, trebuie spus că un zbor cu LOT este unul liniştit. Cel puţin aşa a fost cel din Cluj-Napoca, operat cu un avion Bombardier, şi care a durat sub două ore. Însă compania dispune şi de avioane mai mari (al “nostru” avea doar 78 de locuri), cum ar fi Boeing 787 Dreamliner, cu care se asigură legătura spre destinaţii mai îndepărtate. Iar conexiunea durează rezonabil de puţin, timpul minim fiind de 35 de minute (cum este, de exemplu, legătura spre Londra). Acesta graţie şi Aeroportului “Chopin” din Varşovia, unde compania are o mulţime de puncte de check-in – am şi renunţat să le număr -, precum şi o zonă de “business lunch”, destinată  pasagerilor de la “premium” şi de la “business class”, unde se oferă, gratuit, gustări, sucuri, cafele, acces la internet sau cărţi şi chiar un pahar cu vin. “Pasagerii nu sînt niciodată plictisiţi acolo”, afirmă Pamela, şi se simte că, dincolo de obligaţia profesională de a-şi prezenta cît mai laudativ compania, este cu adevărat încîntată că lucrează la LOT.

Însă, Aeroportul “Chopin” are şi zone pentru pasagerii de la “economy”, unde aşteptarea se poate derula în condiţii agreabile, sau, dacă destinaţia finală este chiar Varşovia, de unde se poate ajunge în centrul oraşului în circa 10 minute.

Varşovia – un oraş liniştit

Oricît de ciudat ar putea părea ca o capitală să ofere calmul unui oraş de provincie, aceasta este realitatea în Varşovia. Nici vorbă de aglomeraţia şi înghesuiala de pe străzile din Cluj-Napoca, asta ca să nu mai vorbim despre ce se întîmplă în Bucureşti. De circulat se circulă şi acolo cam cu orice este posibil – cu role, biciclete, motociclete, maşini, troleibuze, autobuze sau tramvaie -, însă blocajele rutiere sînt o necunoscută, chiar şi la orele de vîrf. Asta graţie şi străzilor largi – în centrul oraşului marea majoritate au patru benzi -, precum şi a trotuarelor care sînt, dacă se poate asta, şi mai largi, iar bicicliştii, şi nu sînt puţini, deşi nu au piste speciale, au suficient spaţiu de plimbare. Aşa că circulaţia este rarefiată, iar semafoarele de la trecerile de pietoni sînt, adesea, aproape inutile. Localnicii nici nu le prea bagă în seamă, se uită să vadă dacă vine vreo maşină, nu la culoarea semaforului.

Cam la fel de paşnică pare a fi şi viaţa comercială: băncile se deschid la 11 şi se închid la ora 6 după-amiaza, însă casele de schimb valutar funcţionează pînă la ora 23. La fel se întîmplă şi cu magazinele: în centru, cele mai multe se deschid la 10-11 şi se închid la 18-19, excepţie fac cele alimentare, care stau deschise tot pînă la ora 23. Şi încă o excepţie, una simpatică: farmaciile şi florăriile (!) au program între 7 dimineaţa şi 8 seara. Baruri, cafenele şi restaurante sînt destule şi, din cîte am putut vedea, sînt destul de pline. Şi în Varşovia fumatul este intrerzis în localuri, aşa că grupurile de fumători care stau în faţa unui local sînt o imagine frecventă. Atîta doar că, în multe locuri, au la dispoziţie scaune sau chiar fotolii. Nu par a fi terase amenajate şi nu ştiu dacă localurile au nevoie de autorizaţie pentru asta. Însă, există şi baruri în care se fumează, în săli separate, aşa cum era şi la noi înainte de aiureala legislativă anti-fumat: eu am identificat unul, unde am petrecut o oră plăcută în compania unei beri poloneze, şi nu cred că am nimerit singurul bar de acest fel din Varşovia.

Oraşul în sine este împărţit în două de rîul Vistula, care este navigabil, şi este dominat de o arhitectură – nu pot să-i spun altfel – comunistă. Şiruri interminabile de blocuri masive, între 4 şi 7-8 etaje, cu o faţadă ornată de rînduri egale de ferestre. Uneori şi de balcoane. Tot comunistă este şi un fel de Casă a Scînteii, probabil cea mai înaltă construcţie din oraş, pe care polonezii au transformat-o în “palatul culturii şi al ştiinţei”. Avînd în vedere cunoscuta simpatie a polonezilor faţă de ruşi, şi faptul că alcătuirea a fost un “cadou” al lui Stalin pentru “poporul frate”, presupun că nu sînt mulţi localnici care o iubesc. Din loc în loc, mai apare cîte o clădire veche sau un zgîrie-nori în miniatură. De fapt, “clădire veche” este un neadevăr: în timpul celui de-al doilea război mondial, Varşovia a fost făcută una cu pămîntul de nazişti, cu largul concurs al ruşilor, care au aşteptat liniştiţi la cîţiva zeci de kilometri distanţă ca nemţii să-şi termine treaba. De scăpat au mai scăpat doar vilele în care era instalat cartierul general al armatei germane şi Palatul de pe Apă, o clădire încîntătoare, amplasată pe o insulă artificială, care împarte aproximativ în două un lac din Parcul Băilor Regale – o zonă verde, excepţional de curată şi de bine îngrijită, întinsă pe nu mai puţin de 76 de hectare, unde veveriţele sînt locatari de drept.

Nu are rost să vă descriu “destinaţiile turistice” din oraş. Puteţi afla asta singuri, apelînd la orice ghid turistic. (Eu vă recomand “Warsaw inyour pocket”, care apare şi în variantă on-line, la adresa www.inyourpocket. com). Totuşi, trebuie spus că “oraşul vechi” este o minune. Zona datează, de fapt, din anii ’50, cînd această porţiune din oraş a fost reconstruită din temelii, cu acurateţe, inclusiv stucăria ferestrelor şi porţile de intrare, după fotografii de epocă, tablouri şi schiţele studenţilor de la Arhitectură. Locul este mărginit de zidurile din cărămidă ale fostei cetăţi (distruse şi refăcute în cea mai mare parte şi acestea) şi este plin de mici magazine, restaurante, terase şi locuinţe, unde se pot închiria camere. Zona este declarată sit UNESCO, iar polonezii sînt, pe bună dreptate, foarte mîndri de ea. “Am reconstruit ce am putut. După război nu prea erau bani şi a trebuit să alegem clădirile pe care le refacem”, spune Agnieszka Kus, reprezentanta Ministerului de Externe, o persoană excelent informată, care răspunde la toate întrebările cu o surprinzătoare sinceritate pentru un funcţionar public.

Încă o remarcă: deşi vodca poloneză este cunoscută şi recunoscută în lume, şi cu toate că barurile nu erau defel goale, eu nu am văzut în toată Varşovia nici un om beat. Şi am văzut doar doi cerşetori: o doamnă, modest dar decent îmbrăcată, care stătea cu o ceaşcă în mînă în faţa unei dintre multele biserici din oraş, şi un tip pitoresc, cu barbă albă şi cu o cuşmă uriaşă pe cap, aşezat în faţa vitrinei unui magazin şi păzit de doi cîini, care îi ţineau şi de urît şi de cald. De altfel, cetăţenii din Varşovia par a fi oameni liniştiţi şi politicoşi: am auzit un singur claxon timp de trei zile, iar în magazine, hoteluri sau restaurante se salută şi se spune atît de des mulţumesc frumos, încît am învăţat rapid ce înseamnă “dobrîi dieni” şi “gincue barzo”.

Viorel DĂDULESCU