100 de ani de la înființarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei (Galerie Foto)

În data de 1 ianuarie 2023 s-au împlinit 100 de ani de la momentul în care Muzeu Etnografic al Ardealului (astăzi Muzeul Etnografic al Transilvaniei) a început oficial să funcționeze. Asemenea momente aniversare reprezintă o foarte bună ocazie de reflecție asupra trecutului, prezentului și viitorului unei instituții clujene reprezentative pentru rețeaua muzeală a României, deținătoare a unor colecții de patrimoniu a căror importanță depășește cu mult nivelul național.

Două expoziții „CENTENARE”

În prezent, aniversarea muzeului este marcată prin două expoziții de ținută, deschise la ambele sedii ale instituției: palatul Reduta, de pe str. Memorandumului nr. 21, și Parcul Etnografic Național Romulus Vuia, de pe str. Tăietura Turcului.

„100 ani – artefacte – povești”

Expoziția intitulată „100 ani – artefacte – povești”, deschisă la sediul central până în data de 29 ianuarie, a fost rezultatul eforturilor depuse de-a lungul întregului an de echipa de specialiști a instituției, în coordonarea reputatei etnografe dr. Tötszegi Tekla. Propunându-și să reconstituie într-o manieră plină de creativitate primele cercetări etnografice sistematice realizate în România, care au dus la deschiderea muzeului, specialiștii instituției au selectat 100 de mărturii etnografice, reprezentând 50 de obiecte de patrimoniu colectate la începuturile activității instituției și 50 de clișee fotografice realizate în aceeași perioadă. Săptămânal, cu începere din luna ianuarie 2022, au fost prezentate câte un obiect și câte o fotografie dintre cele 100 selectate, atât pe pagina web a instituției, www.muzeul-etnografic.ro, cât și în rețelele de socializare, unde au adunat sute de mii de vizualizări. În luna decembrie 2022, în preziua aniversării, toate cele 50 de obiecte și 50 de fotografii au fost reunite în expoziția „100 ani – artefacte – povești”, putând fi astfel admirate direct de vizitatorii muzeului nostru. Pentru a putea intra și în intimitatea poveștilor legate de exponate, pe lângă tradiționalul pliant de expoziție, am creat pentru fiecare artefact câte un cod QR, accesibil de pe telefon. Aceste mărturii etnografice sunt, în cea mai mare parte a lor, piese rare și valoroase, pe care cercetătorii de astăzi nu le mai pot găsi pe teren în contextul cultural în care acestea erau prezente în urmă cu o sută de ani.

„MET 100”

În Parcul Etnografic Romulus Vuia poate fi vizitată, pe durata întregii ierni, expoziția „MET 100”, care a fost prezentată publicului larg, într-o variantă mai extinsă, în luna iulie 2022, în spațiul expozițional deschis pe pietonala Eroilor. Realizată cu sprijinul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, această expoziție a fost concepută de o echipă de specialiști coordonată de muzeograful etnocoreolog dr. Silvestru Petac. Prin felul în care este structurată, expoziția își propune să aducă în fața publicului cele mai relevante aspecte ale activității unui muzeu care „a setat muzeografia etnografică românească, i-a conferit un cadru și un orizont în care aceasta s-a dezvoltat, a contribuit substanțial la educarea patrimonială a publicului, la cunoașterea țăranului și a spațiului rural din România, precum și la dezvoltarea științelor etnologice în România.” Într-adevăr, merită să reținem faptul că Muzeul Etnografic al  Transilvaniei a marcat câteva premiere pentru întreaga România: a fost primul muzeu etnografic al României, model pentru realizarea tuturor celorlalte; a constituit primul parc etnografic din România, sursă de inspirație pentru multe alte muzee în aer liber din țară; a fost primul și singurul muzeu care a funcționat pe baza unei legi, adoptate de Parlamentul României în anul 1932. De asemenea, Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, care apare din anul 1958, a fost prima publicație periodică a unui muzeu etnografic din România. Fiecare dintre etapele parcursului centenar al muzeului a fost marcată de profesionalismul vizionar al unor etnografi de excepție, printre care s-au numărat Romulus Vuia, pentru perioada interbelică, Valeriu Butură și Kós Károly pentru perioada postbelică, Ioan Augustin Goia pentru perioada recentă. În cadrul acestei expoziții sunt menționați, firește, și directorii pe care i-a avut Muzeul Etnografic al Transilvaniei de-a lungul timpului: Romulus Vuia (1922-1947), Gheorghe Pavelescu (1947-1951), Gheorghe Dăncuș (1951-1954), Teodor Onișor (1955-1959), Gheorghe Dăncuș (1960-1967), Valeriu Butură (1967-1971), Viorica Pascu (1971-1979), Tiberiu Graur (1980-2001) și Simona Munteanu (2001-2011).

Un muzeu pentru istorie

Istoria constituirii Muzeului Etnografic al Transilvaniei este interesantă și revelatoare, punând în lumină vocația creatoare a unei generații preocupate de destinul cuturii românești.

Ce rol a avut Consiliul Dirigent?

În general, se consideră că inițiativa înființării Muzeului Etnografic al Transilvaniei ar fi aparținut Consiliului Dirigent, guvernul provizoriu ales la Alba Iulia, cu ocazia Adunării Naționale din 1 Decembrie 1918, care a guvernat Transilvania până la dizolvarea sa abuzivă de către guvernul Averescu, în martie 1920. Acest punct de vedere nu este întrutotul exact. Este adevărat, în cadrul Consiliul Dirigent al Transilvaniei au existat preocupări legate de funcționarea muzeelor din teritoriile pe care le avea sub autoritatea și de patrimoniul acestora. Consiliul Dirigent și-a propus însă să realizeze un mare Muzeu al Transilvaniei, care urma să aibă mai multe secții, între care și una de etnografie, fără însă ca vreunul dintre reprezentanții săi să-și fi exprimat vreodată intenția de a realiza un muzeu etnografic distinct.

În ceea ce îl privește pe Romulus Vuia, participant la Adunarea Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, acesta a colaborat cu Consiliul Dirigent în domeniul recuperării bunurilor de patrimoniu ale muzeelor transilvănene care fuseseră transferate la Budapesta. De asemenea, Vuia și-a manifestat interesul pentru organizarea de expoziții etnografice la Târnăveni, acolo unde lucra, fără să reușească să trezească interesul autorităților regionale. Nu există însă nici un că Vuia ar fi fost avut în vedere de reprezentanții Consiliului Dirigent pentru a-i fi încredințată organizarea și coordonarea unui muzeu.

Fundația Culturală Principele Carol – un patronaj eficient

După desființarea Consiliului Dirigent în martie 1920, proiectul înființării unui Muzeu al Transilvaniei la Cluj a fost preluat de Ministerul Artelor, care însă nu i-a acordat atenția cuvenită. Impasul în care intrase proiectul a fost depășit datorită academicianului George Vâlsan (1885-1935), un eminent specialist în geografie și deschizător de drumuri în cercetarea etnografică, detașat pe atunci ca profesor la Universitatea din Cluj. În primul rând, George Vâlsan a înțeles pe deplin potențialul de excepție pe care îl avea Romulus Vuia (1887-1963), pe care l-a recuperat din postul de profesor secundar la Târnăveni și l-a angajat ca asistent al său la Universitatea din Cluj.

Același George Vâlsan, apropiat al Casei Regale a României, l-a convins pe principele moștenitor Carol să se implice, prin Fundația Culturală pe care o conducea, în proiectul de înființare a unui Muzeu Etnografic la Cluj, care să reprezinte pe deplin specificul cultural al Transilvaniei.

În martie 1922, a fost înființată o comisie restrânsă, alcătuită George Vâlsan, Romulus Vuia și Emil Panaitescu, care a propus constituirea la Cluj a Muzeului Etnografic al Ardealului. Un muzeu realizat pe baze noi, așa cum nu se mai făcuse niciodată până atunci în România: prin „colectări sistematice făcute în baza unor cercetări științifice”. În iunie 1922, comisia a fost lărgită prin cooptarea marelui lingvist Sextil Pușcariu (1877-1948) și a istoricului Alexandru Lapedatu.

Ca urmare a campaniilor de cercetare și a achizițiilor realizate până la sfârșitul anului 1922, muzeul a putut fi înființat oficial în data de 1 ianuarie 1923, sub denumirea de Muzeul Etnografic al Ardealului, avându-l ca director pe Romulus Vuia. Înființarea Muzeului Etnografic din Cluj nu a fost prin urmare datorată guvernelor epocii, cu nimic mai eficiente în domeniul cultural decât cele de astăzi, ci Fundației Culturale Principele Carol, care preluase muzeul sub patronajul ei, reușind să îl desprindă de conflictele de partid și să îl constituie pe baza unui program științific.

În același an 1923, George Vâlsan şi Romulus Vuia au pus, de asemenea la Cluj, bazele Societății Etnografice Române, prima de acest fel din ţară. Funcția de președinte de onoare al acestei organizații i-a fost propusă principelui Carol, care a acceptat-o cu plăcere.

Cine a fost Romulus Vuia?

Primul director al muzeului, pe care l-a condus între 1923 și 1947, Romulus Vuia a fost fiul învățătorului bănățean patriot Iuliu Vuia din Comloșu Mare, persecutat și pensionat înainte de termen de autoritățile maghiare. Susținut de tatăl său, Romulus Vuia a absolvit școala normală din Budapesta, iar în 1910 a studiat etnografia și antropologia la Berlin, sub îndrumarea unuia dintre cunoscuții antropologi ai epocii, Felix Von Luschan. În 1911, el a început să studieze etnografia Țării Hațegului, realizând pe această temă o excelentă lucrare de doctorat pe care o va susține la Cluj, în anul 1924. Acuzat de spionaj în favoarea României, a fost internat în lagărul de la Sopron. Scăpat ca prin miracol de o condamnare după aducerea sa în fața curții marțiale, Romulus Vuia a fost unul dintre protagoniștii îndepărtării de la putere a autorităților maghiare din Țara Hațegului în noiembrie 1918. Atât Romulus Vuia, cât și tatăl său Iuliu au fost prezenți la Adunarea Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. A publicat numeroase volume și articole dedicate etnografiei Transilvaniei, repere fundamentale pentru cercetătorii care studiază trecutul și tradițiile acestei provincii.