În ce lume trăim?

Ce întrebare!
Dar vă propun un exerciţiu de imaginaţie: ONU. Lux. Conferinţă. O şleahtă de funcţionari din mai bine de 190 de ţări. Bine hrăniţi. Ghiftuiţi de politichie internă şi, mai ales, internaţională. Trai. Discursuri. Apă plată şi minerală. Chiolhan – după… concluzii.
Tot felul de domni şi doamne s-au adunat la New York, sediul în care, nu-i aşa, Organizaţia Naţiunilor Unite se dezbină. Încet dar sigur, vorba marelui Will Shakespeare.
Şedinţa aceasta părea mai importantă ca oricare. Dezbaterile au durat, s-au străduit şi unii şi alţii să spună, să argumenteze pro şi contra. Şi în final: s-a dat şi o rezoluţie. Un tratat cât două tomuri din biblioteca Alexandriei, în care se spune că se interzice folosirea armelor nucleare.
Tare, nu?!
Cine n-ar vrea să fie aşa? Din gură, până acum, la ONU toţi susţineau sus şi tare că, da, aşa e! Nu avem nevoie de arme de distrugere în masă; respectăm dreptul popoarelor la viaţă; suntem pentru drepturilor omului; stăm în poziţie de drepţi în faţa legilor internaţionale; şi cooperăm pentru pacea mondială!
Fââââââs!
Oameni buni: 122 de voturi pentru; un vot împotrivă (Olanda – membră NATO, dar care luptă cu prăştii şi Cartier cât mai Roşu) şi o abţinere (nici nu mai contează cine). Într-un sincer recurs la sentimente, vă propun un exerciţiu de ari’metică elementară. De la 122 până pe la 190 (de state, că Vanuatu sau Tuvalu sunt ca Răscăcaţii din Vale nu mai mult, nu?) Deci rezoluţia s-a adoptat cu majoritate covârşitoare de voturi. Contează că n-au fost prezenţi: Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea Britanie, China, Franţa, India, Pakistan, Coreea de Nord şi Israel? Un fleac. A! Astea sunt puterile nucleare ale lumii? Păi, ăştia n-au vrut să participe! Şi nici Japonia, care, ştiţi prea bine, a încasat-o şi la Hiroshima, şi la Nagasaki. Dar supuşii Împăratului vor să-şi împăneze va-ul de samurai cu arme nucleare: Răzbel!
Negocierile au durat 3… săptămâni. Încheiate tot cu un chiolhan, şpriţane, friptane, pipiţi şi pipiţe… Iar reprezentantul din Costa Rica a fost cel mai tare: cică a fost un eveniment istoric! S-a interzis dezvoltarea, stocarea, ameninţarea şi utilizarea bombelor nucleare, a focoaselor (Cam în aceleaşi zile, Germania aproba în mare veselie căsătoriile între persoanele de acelaşi sex: brună cu brună, blondă cu blondină şi el cu el). Fără nici o legătură cu voinţa a 122 de state de pe acest glob, la sfârşitul lucrărilor s-a arătat şi ambasadorul SUA la ONU. Şi a grăit: Oameni buni! Nu sunteţi realişti! Credeţi că aţi speriat cumva Coreea de Nord? Nu! Ei nu vor renunţa la armele nucleare. (Dar voi? – i-aş fi întrebat pe americani, dacă eram pe meleag!)
Oricum, a fost distracţie. Mare. Cu satisfacţia muncii împlinite, statele participante, funcţionarii ONU, vreau să spun, au uitat de echivalentele de trinitrotoluen pe care stăm fiecare dintre noi, de cele 15.000 de focoase nucleare, de submarinele cu propulsie nucleară, de… Şi s-au veselit.
Pe banii statelor care n-au avut, nu au şi nici nu vor avea vreodată asemenea arme. Restul: au chefuit acasă. Lângă valizele lor cu butoane roşii, arsenale cât cuprinde, politicieni beliţi de pe dracu şi preşedinţi după chipul şi asemănarea militarilor de carieră: tunşi, raşi, îmbuibaţi şi triplu-masaţi.
Buuuuuum!

Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie