Doctor Crista Danciu: Sunt și momente grele în profesia de medic veterinar

Doctor Crista Danciu lucrează la cabinetul veterinar ”Cromavet” din cartierul Mărăști, iar priceperea și determinarea sa în a salva un animal în suferință i-au adus aprecierile superlative ale clujenilor. Este încântată de profesiunea căreia i s-a dedicat, pentru că şi-a dorit de mic copil să ajute  vietățile aflate în suferință.

Într-un interviu acordat cotidianului „Făclia”, doctor Crista Danciu și-a expus punctele de vedere despre comportamentul omului față de fiinţele necuvântătoare, despre starea de spirit a unui medic veterinar atunci când intervine chirurgical asupra unei mici vietăți bolnave, dar și despre decizia Clinicii Cromavet de a nu face eutanasieri la cererea unor personaje care vor să se descotorosească de un plăpând viețuitor devenit nedorit în casa lor.

Reporter: Au fost motivaţii speciale, de familie, pentru a urma Facultatea de Medicină Veterinară?

Medic Crista Danciu: Mi-am dorit să schimb lumea de mic copil. Parcă aud şi acum glasul mamei care mă îndemna să învăţ bine, ca să ajung „cineva în viaţă”. În clasa a XII-a de liceu, am luat una dintre cele mai grele decizii din viaţa mea, aş putea spune. Am hotărât să urmez Facultatea de Medicină Veterinară, la Cluj. Eu veneam dintr-un mic sat din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde meseria de medic veterinar nu era foarte bine văzută, comparativ cu cele de medic uman ori avocat. Ei bine, când mama mea a aflat ce opţiune am, a fost cea mai fericită. I-am spus că vreau să fiu medic veterinar pentru că nu există altă profesie mai nobilă decât să tratezi un necuvântător aflat în dificultate. Mama mi-a fost alături şi m-a susţinut pe tot parcursul celor şase ani de studii universitare. Nu e o facultate deloc uşoară, la fel cum nu e uşor să fii medic veterinar. După absolvirea facultăţii, am realizat pe deplin ce asum ca medic cu acest profil: implicare sufletească, bucuria de a fi de folos unei vietăţi în impas, capacitatea de a lucra cu oameni foarte diferiţi şi necesitatea de a fi la curent cu toate informaţiile noi din domeniu.

Reporter: Terapia asistată de animale este o metodă complementară de tratament. Și, fapt demonstrat,  are bune rezultate în formarea unui comportament armonios.

Medic Crista Danciu: Într-adevăr, câinii de terapie şi cabalinele sunt  un sprijin real în  tratarea  unor persoane cu handicap din naştere sau dobândit, ori pentru persoane marcate de atât de frecventa depresie din zilele noastre. Ne mișcăm în aer liber cu un mic companion  necuvântător și acest lucru ne face mult bine. Un câine are un rol semnificativ în îmbunătățirea stării de spirit a omului. Te așteaptă acasă și ridică imediat codița în sus, de bucurie că intri pe uşă. În terapia vârstnicilor, micile animale au un aport real în stimularea memoriei. La fel, în terapia copiilor cu autism sau cu sindromul Down, cei mici sunt învăţaţi să comunice cu ajutorul câinilor. Pisicile au calitatea de a calma persoanele stresate. Studiile au relevat că pisicile sunt un ajutor eficient pentru scăderea tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace. Iar cabalinele sunt benefice pentru dezvoltarea încrederii în sine, a stimei faţă de propria persoană, pentru că un călăreț are, de regulă, sentimentul unui control personal. Eficienţa terapiei asistate de animale a fost dovedită la toate categoriile de vârstă.

Reporter: Mess-media relatează, frecvent, despre acte de cruzime ale unor oameni primitivi față de animale. Astfel de comportamente sunt, de cele mai multe ori, simptome de dezechilibre psihice. Primitivii care comit acte de cruzime intenționate față de animale au atitudini similare şi faţă de oameni. Ce ar fi de făcut în astfel de situații, pentru că primitivii nu pot asuma un angajament etic, iar, pe de altă parte, este tardiv să li se formeze convingeri morale în privința drepturilor vietăţilor necuvântătoare?

Medic Crista Danciu: Din păcate, ne lovim zilnic de astfel de oameni, dacă pot să le spun astfel. Indiscutabil aceste acte de cruzime trebuie să fie pedepsite conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor. Pedepsele sunt cu detenție și cu amendă  penală – o pedeapsă mult prea mică, aş spune eu. Dar ar fi perfect dacă s-ar aplica legea, cazurile de cruzime s-ar putea diminua astfel, cred eu. De asemenea, ar fi foarte bine să ne sterilizam animăluţele: ar fi mult mai puţini câini sau pisicuţe abandonate. Când ne sunt aduse la cabinet animale victime ale cruzimii unor indivizi necunoscuți, aplicăm, de cele mai multe ori pe banii noștri sau ai unor oameni cu suflet generos, tratamente adecvate, ca să le salvăm. Sunt persoane care vin cu animale bolnave și au reacții absurde când li se spune cât costă tratamentul: ne spun fie că le vor abandona pe stradă, fie că le vor ”arunca în gârlă”. Noi, românii, avem foarte multe de învățat pentru a fi într-adevăr umani și cu o conștiință a binelui în suflete. Nu ne respectăm pe noi, cetățeni ai țării, ca să nu mai vorbim de respectul pentru animale. Educația este esențială, în final. Pe de altă parte avem ocazia să întâlnim oameni minunaţi, care ar face orice pentru animăluţele pe care le-au găsit abandonate. De cele mai multe ori ajung să adopte animăluţul găsit.

Reporter: Sunt și oameni extrem de atașați de vietățile pe care le au în grijă, în casele lor. Azi l-am cunoscut aici, la cabinetul ”Cromavet”, pe François Pellicier, francez stabilit la Cluj, care se străduiește să ofere condiții optime de viaţă celor zece pisici pe care le îngrijeşte. François are numai cuvinte de apreciere pentru echipa tinerelor femei medici de la  ”Cromavet” Mărăști.

Medic Crista Danciu: Tinerețea ne ajută foarte mult, dar deseori ne pune şi în situații nostime. Sunt persoane care, venind pentru prima dată la cabinetul nostru, ne întreabă: ”Unde este domnul doctor?”. Dar să știți că nu sunt dezamăgiți când le spunem că ”doamna doctor este chiar cea din fața lor”. Cheia succesului în profesiune este învățarea continuă. Iar în medicina veterinară trebuie să cunoști absolut toate noutățile –  tratamente, chirurgie, medicamente, hrană…      

Reporter: Noi, oamenii, putem învăța multe lucruri de la animale. Este un film superb „Hachi, Povestea unui câine” (2009), inspirat dintr-o poveste reală, petrecută în Japonia, în secolului al XX-lea. Un profesor universitar găsește un cățeluș pe peronul gării, îl duce la el acasă şi îl îngrijește cu dragoste. Hachi îi răspune pe măsură: îl  însoţeşte pe profesor în fiecare dimineaţă la gară şi îl aşteaptă  seară, lângă un rond de flori. Însă profesorul moare subit, iar timp de 9 ani, Hachi îl aşteaptă zilnic, în acelaşi loc din faţa gării. Lecţia lui Hachi pentru oameni: dragoste adevărată, afecţiune, fidelitatea fără margini.

Medic Crista Danciu:  Acestor calităţi minunate le adaug o alta: de la ei învăţăm cum să ne bucurăm de clipa de faţă. Aici, acum. Este, cred, cea mai importantă lecţie pe care o învăţăm de la ele. Animalele abandonate pe străzi, atunci când omul se apropie de ele, dau din codiţă, se bucură.  Primesc cu bucurie şi o simplă  bucată de pâine. Învăţăm de la ele să ne bucurăm de viaţă şi de natură. Viaţa lor e mult mai scurtă decât a noastră, iar cei norocoşi se bucură din plin de ea.

Reporter: Efectuaţi intervenţii chirurgicale la animale mici, neajutorate. Ce simte medicul  după ce a  anesteziat  mica vietate şi trebuie să înceapă operaţia propriu-zisă?

Medic Crista Danciu: În primul rând vizualizez, imaginar, toată operaţia. Primul meu gând e că viaţa acelui suflet e în mâinile mele. Iar mâinile mele trebuie să fie suficient de sigure, foarte bine coordonate, şi să nu greşească. În momentul în care iau bisturiul în mână, inspir adânc. Mă încearcă aceleaşi emoţii, fie că e o operaţie de rutină, fie una mai complicată. Împreună cu colegele mele, aplicăm cel mai bun tratament, fie el medical, fie chirurgical. Dacă situaţia ne depăşeşte, apelăm la colegii noştri mai „mari”, specializaţi în afecţiunea respectivă.

Reporter: Care a fost cea mai grea operaţie efectuată până acum?

Medic Crista Danciu: Aş prefera să vă spun că nici o operaţie nu e uşoară, sau nu ar trebui tratată drept operaţie de rutină. Fiecare pacient e diferit.  Dar pot să vă spun care este cel mai greu moment: este atunci când realizezi că nu mai poţi face nimic pentru acel suflet, chiar dacă îţi doreşti cu toată fiinţa ta să îl faci bine. Atunci când monitorul îţi arată că nu mai există activitate cardiacă. Sau atunci când ştii că poţi face atât de multe pentru acel pacient, dar proprietarul refuză tratamentul. Sunt multe momente grele în această profesie, din păcate.

Reporter: Necuvântătoare preferate?

Medic Crista Danciu: Îmi sunt dragi toate vietăţile necuvântătoare, fiecare în parte îmi aduce o anumită trăire, o anumită stare de spirit. Îmi plac mult caii, să îi văd alergând liberi pe câmp. Sunt fiinţe fascinante şi deosebit de elegante. Ador pisicuţele, cu ghiduşiile lor şi cu adorabilul tors, dar vietatea mea de suflet rămâne câinele. Am un Golden Retriever, veşnic loial, fericit, capabil să îţi ofere cea mai pură formă de iubire. Indiferent de cum arăţi, indiferent de culoarea pielii tale, dacă eşti bogat sau sărac, dacă lucrezi toată ziua şi te intorci la el dupa 8 ore de servici, ca să stai doar o oră cu el, pentru el e importantă acea oră. Nu îţi va cere explicaţii pentru celelalte 8 ore de absenţă. Se va bucura, timp de un ceas, de prezenţa şi atenţia ta. Avem foarte multe de învăţat de la micile animale. Cât priveşte avantajele de a avea un animal de companie, vorbisem despre depresie, o boală ascunsă, care nu dă  semne clinice, dar  evoluează supraacut. Atunci când avem un companion, stresul se diminuează, iar starea de spirit se îmbunătăţeşte. Având un animal de companie, învăţăm să fim responsabili, să avem o rutină în a face mişcare cel puţin două ore pe zi. Învăţăm ce înseamnă prietenia cu adevărat. Învăţăm să stabilim relaţii puternice şi să dobândim abilităţi sociale. Avem numai de câştigat, nu-i aşa? Tot ce trebuie să îi oferim, în schimb, este dragoste, hrană, mişcare, şi, bineînţeles, vizite regulate la veterinar.

Francezul François Pellicier, stabilit la Cluj-Napoca, are zece pisici şi este un client fidel al Clinicii Cromavet. „Sunt mai ataşat de viețuitoarele necuvântătoare decât de oameni. Nu e nevoie să vorbeşti ca să înţelegi o fiinţă. Viețuitoarele necuvântătoare sunt cu mult mai generoase decât omul. Sunt mulți neoameni care lovesc animalele, cu toate acestea ele vin, apoi, să îl mângâie pe stăpânul care le-a lovit. Necuvântătorul este mai pur decât omul, mai generos. Eu vă spun ce gândesc. Sunt pensionar acum, am fost director comercial în Franța, la viaţa mea. M-am căsătorit cu o franțuzoaică de origine română, din Cluj. Locuim la Cluj. România este, azi, ca şi Franța de acum o jumătate de secol, o ţară a valorilor. Sunt aici, în România, valori care nu mai există în Franța. Franța este acum periculoasă pentru un francez de vârsta mea. Şi mulţumesc României că m-a acceptat. Eu nu sunt ca şi francezii atoateştiutori, care au imediat o părere despre orice lucru sau orice situație. Îmi place viaţa liniştită, eu însumi sunt un om liniştit, şi nu genul care dă sfaturi altora în toate privinţele. Este ultima parte a vieţii mele şi sunt încântat de familia mea şi de pisicile casei noastre. Poate voi face împreună cu soția mea o asociație pentru protejarea pisicilor şi câinilor. Cabinetul „Cromavet” este excelent din punct de vedere profesional. Este aici un minunat colectiv profesional feminin. Am făcut turul cabinetelor veterinare din oraş, pentru că am avut, la un moment dat, chiar 20 de pisici, dar revin la „Cromavet” cu toată încrederea, pentru că aici personalul nu lucrează pentru bani, ci din dragostea pentru fiinţele necuvântătoare, dăruiește sentiment. Când vii aici cu un animal, el nu este un număr, este o fiinţă de care doamnele doctor au grijă. Sunt tinere, au în jur de 30 de ani, dar sunt temeinic pregătite profesional şi cu rare calități umane”, a declarat, pentru cotidianul „Făclia”, François Pellicier.

***

Căţeluşa Laika şi cimpanzeul Ham au rămas în analele explorărilor spaţiale. Pisicii Félicette, singura felină astronaut din lume, care a sfârșit tragic, din păcate – eutanasiere pentru a i se recupera electrozii plantaţi pe creier –  va avea, la  50 de ani de la incursiunea sa cosmică, o statuie în bronz de 1,75 m înălţime. Lucrarea va fi amplasată în holul Institutului Internațional Aerospațial din Strasbourg, alături de bustul lui Iuri Gagarin.

Carmen FĂRCAŞIU

Articole din aceeasi categorie