ZIUA UNIVERSALĂ A IEI

ie-ia-romaneascaMuzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită să participaţi miercuri, 24 iunie 2015, de la ora 18, la vernisajul expoziţiei „Ţinută, culoare, stil – Cămaşa ţărănească de altădată din Colecţiile Cantacuzino şi Brătianu ale MET”.

În anul 1934, doamnele Eliza Brătianu şi Sabina Cantacuzino – soţia şi, respectiv, sora marelui om de stat Ionel I. C. Brătianu – au donat Muzeului Etnografic al Ardealului o colecţie de excepţie, cuprinzînd 191 de piese de port, în cea mai mare parte ii, databile în ultimul sfert al secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, provenind din diverse zone etnografice din România. Această colecţie extraordinară va fi expusă pentru prima dată în integralitatea ei.

În cadrul portului femeiesc tradiţional românesc, cămaşa a constituit întotdeauna piesa principală: a păstrat de-a lungul unei perioade îndelungate elemente arhaice (elemente de croi, tehnici de decorare, ornamentică); a marcat apartenenţa comunitară printr-o unitate structurală şi decorativă clară în cadrul diferitelor zone etnografice; a evidenţiat în cel mai înalt grad (prin calitatea materialelor şi a execuţiei) statutul social-economic şi personalitatea purtătoarei. Numită local ie, cămeşe, spăcel, ciupag etc., ea a intrat în conştiinţa publică cu prima denominaţie, devenită generică.

Născută la iniţiativa comunităţii online ”La Blouse Roumaine”, Ziua Universală a Iei, sărbătorită de Sînziene, în 24 iunie, a ajuns la cea de a treia ediţie şi mobilizează din ce în ce mai multe organizaţii şi comunităţi din întreaga lume.

Anul acesta, Muzeul Etnografic al Transilvaniei se alătură acestei iniţiative pentru a doua oară, fixînd în 24 iunie vernisajul unei expoziţii de amploare, care valorifică piesele din două colecţii încă neexplorate, de o remarcabilă valoare ştiinţifică şi culturală: colecţiile Sabina Cantacuzino şi Eliza Brătianu. Cele 191 de piese de port, databile în ultimul sfert al secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, provenind din diverse zone etnografice din România, au fost donate Muzeului Etnografic al Ardealului în anul 1934. Preocuparea celor două doamne din familia Brătianu (prima fiind sora, a doua soţia prim-ministrului I. I. C. Brătianu) pentru portul ţărănesc se înscrie în tendinţa generală a înaltei societăţi central- şi est-europene, de a-şi manifesta ataşamentul, începînd cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, faţă de această clasă socială, considerată întruchiparea spiritului naţional. În România o asemenea iniţiativă a aparţinut, în mod semnificativ, reginelor Elisabeta şi Maria, care adesea au îmbrăcat portul ţărănesc, ba chiar l-au introdus şi în protocolul curţii regale. Selecţia de piese din expoziţie oferă vizitatorilor o incursiune în timp şi spaţiu şi, în acelaşi timp, o experienţă estetică memorabilă.

Expoziţia este organizată în cadrul proiectului „Clujul omagiază Ziua Internaţională a Iei”, realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca, sub egida şi pentru susţinerea candidaturii oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A IEI – PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR DIN 24 IUNIE 2015:

10: Deschiderea tîrgului de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21, cu participarea creatoarelor populare Elvira Gavriş (Bedeciu), Marioara Şaitiş (Bedeciu), Viorica Copaci (Rîşnov);

16: Flashmob – Piaţa Avram Iancu – Piaţa Unirii: participă Ansamblul „Jucăuşii de pe Someş” din Cluj-Napoca, Ansamblul „Muguri de dor” din Palatca, ceteraşul Lia Pop din Frata, voluntari;

18: Vernisajul expoziţiei „Ţinută, culoare, stil – colecţia Brătianu-Catacuzino” – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21;

20:30 Obicei de Sînziene cu Asociaţia Zestrea, Joc cu ceteraşi de la Frata – Muzeul „Poarta de su‘ Feleac”, Colonia Sopor nr. 20.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.