Ziua Morţilor comemorată în comunitatea armenească din Gherla

Ziua Morţilor, sau cum este cunoscută în popor Luminaţia a fost marcată cum se cuvine şi în rîndul armenilor gherleni.

Având în vedere restricţiile impuse de autoritatea locală din cauza pandemiei, locuitorii vechiului Armenopolis s-au deplasat în cimitirul armenesc-catolic pe toată durata săptămânii, nu numai duminică 1 noiembrie, aşa cum se obişnuieşte după vechile tradiţii. Totuşi, în weekend a fost o aglomeraţie mai mare în jurul cimitirului din vecinătatea Penitenciarului, unde au fost deschise ambele porţi, evitând astfel eventualele grupuri mai mari de oameni sosiţi în acel loc pentru a depune flori şi de a aprinde o lumânare pe morminte. Prin grija conducerii comunităţii armeneşti din Gherla au fost luate măsurile de precauţie, lumea purtînd măşti de protecţie, respectînd distanţarea, urmărind totodată deplasarea în grupuri mici, doar membrii familiilor respective. Foarte mulţi gherleni au trecut prin cimitir la orele amiezii, ocolind întunericul serii. În alţi ani populaţia oraşului se deplasa la locurile de veci după amiaza târziu, după ieşirea de la serviciu. În acest an, ţinând cont că a fost duminică nu s-a pus această problemă. Dacă altădată cu ocazia Zilei Morţilor mulţi armeni gherleni stabiliţi în Ungaria s-au întors în oraşul natal, de astă dată ei nu au mai făcut deplasarea.

Morţii au fost pomeniţi la 1 noiembrie 2020 şi de preotul Küsmődi Attila în cadrul slujbei religioase de la Catedrala Armenească din centrul oraşului, dânsul scoţînd în evidenţă rolul şi importanţa acestui aveniment în rândul familiilor armeni şi romano-catolici. Comemorarea morţilor a fost evidenţiată şi de repertoriul muzical al corului condus de Molnár Árpád. Creştinii armeni din Gherla s-au rugat şi pentru sufletele morţilor ucişi în conflictul de la Nagorno-Karabagh. Duminică membrii formaţiei au cântat în fundalul bisericii, jos şi nu în locul stabilit pentru cor, respectând distanţarea impusă de COVID—19.Ca de obicei în ultimele luni, toţi creştinii au purtat mască, iar la intrarea în lăcaşul de cult s-au spălat pe mîini cu dezinfectant.

 

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut