Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua de 24 martie a fiecărui an a fost stabili de către OMS pentru a atrage atenția o dată în plus asupra unei realități necruțătoare, care este tuberculoza.

Departe de a fi eradicată, această boală continuă să facă victime, în ciuda eforturilor de a implementa măsuri de prevenție sau de a facilita accesul la mijloacele noi de diagnostic și tratament. Efectele pandemiei au fost resimțite și la acest nivel, dovadă fiind numărul si gravitatea cazurilor de tuberculoză înregistrate în ultimele luni.

În județul Cluj, incidența cazurilor de tuberculoză este printre cele mai reduse din țară, respectiv 23 la 100000 de locuitori, media la nivel național fiind de aproape 40 la 100000 de locuitori. Un element important de menționat este posibilitatea de a vindeca aceasta boală, pentru aceasta fiind nevoie în primul rând de a-i recunoaște simptomele și de a ne prezenta la medic cât mai precoce.

Dispunem, la nivelul Clinicii de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca, de cele mai moderne si rapide tehnici de diagnostic al tuberculozei, de posibilități terapeutice adecvate, precum și de echipe mixte specializate în abordarea acestor cazuri, alcătuite din medici, psihologi și asistenți sociali.

Avem speranța că împreună, pacienți și lucrători din domeniul sănătății, conștienți de pericolul pe care îl poate reprezenta tuberculoza, dar și de mijloacele pe care le deținem pentru a o ține sub control, vom putea să afirmăm în viitor că am învins.

Dr. Nicoleta ARIEȘANU24
Coordonator Program TB, Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut