Ziua mondială a fotografiei

În 2026, tema oficială este „HOME” şi încurajează oamenii pasionaţi de fotografie să surprindă imagini care să reprezinte ceea ce înseamnă acasă pentru ei din punct de vedere emoţional, cultural sau personal. Ideea din spatele acestei teme este de a inspira fotografii să prezinte amintiri, tradiţii, momente de familie, locuri natale, peisaje şi conexiuni emoţionale care definesc sensul căminului. De la străzile satelor la orizonturile oraşelor, fiecare imagine poate spune o poveste unică, potrivit https://www.oneworldnews.com/.Ziua mondială a fotografiei încurajează fotografii amatori şi profesionişti să îşi împărtăşească munca şi să celebreze aspectele creative ale fotografiei. Este o oportunitate de a prezenta frumuseţea şi diversitatea lumii prin intermediul imaginilor. Totodată, fotografia joacă un rol crucial în documentarea istoriei, culturii şi vieţii de zi cu zi. Ziua mondială a fotografiei subliniază importanţa conservării acestor înregistrări vizuale pentru generaţiile viitoare. Este o zi în care fotografii şi pasionaţii de fotografie din întreaga lume se reunesc, îşi împărtăşesc pasiunea pentru fotografie şi se angajează în discuţii despre semnificaţia şi direcţiile viitoare ale acesteia.

Evenimentul creşte, deopotrivă, gradul de conştientizare cu privire la aspectele tehnice ale fotografiei, impactul acesteia asupra societăţii şi consideraţiile etice din jurul creării de imagini. Este, de asemenea, o şansă de a educa oamenii cu privire la importanţa alfabetizării vizuale şi a povestirii prin intermediul imaginilor. Ziua mondială a fotografiei serveşte ca o reamintire a puterii fotografiei de a inspira, informa şi conecta oamenii din întreaga lume.

În 2026, pasionaţii de fotografie pot participa la concursuri foto online, campanii pe reţelele sociale şi expoziţii de fotografie. Mulţi fotografi organizează, de asemenea, ateliere şi plimbări foto pentru a încuraja învăţarea şi crearea de reţele.
Oamenii pot distribui fotografii semnificative pe platforme precum Instagram, Facebook şi Pinterest folosind hashtag-uri precum #ZiuaMondială a Fotografiei şi #ZiuaMondialăAFotografiei2026.

Ideea unei zile globale pentru celebrarea fotografiei a fost propusă de profesorul de fotografie O.P. Sharma din India în 1988. El a continuat ideea, contactând diferite grupuri de fotografie pentru a se coordona, iar ca urmare a muncii sale asidue, prima celebrare a Zilei mondiale a fotografiei a avut loc în 1991. Timp de mai mulţi ani, Ziua mondială a fotografiei a constat, în principal, în evenimente faţă în faţă, organizate, iniţial, în India, care au început încetul cu încetul să se extindă, potrivit https://www.worldphotographyday.com/.

În 2005 a început să se impună în mediul online, iar din 2010 a fost promovată pentru o perioadă sub titlul de „Ziua mondială a fotografiei” de antreprenorul Korske Ara din Australia, unde interesul pentru acest concept a continuat să crească. Producătorul John Morzen din America de Nord s-a alăturat cauzei, iar prin munca, supravegherea şi sârguinţa sa din ultimul deceniu, Ziua mondială a fotografiei a crescut până la modul în care a devenit recunoscută la nivel mondial şi este sărbătorită şi astăzi. În prezent, Ziua mondială a fotografiei este marcată anual în întreaga lume cu evenimente, ateliere, plimbări, având ca scop realizarea de fotografii şi, cel mai important, de oameni care îşi împărtăşesc fotografiile şi ce înseamnă acestea pentru ei.

***

La 19 august 1839, pictorul de recuzită pentru teatru Louis Jacques Mande Daguerre (1787-1851) anunţa un procedeu inovativ de realizare a fotografiei, numit „dagherotipie”, la o reuniune a Academiei Franceze de Ştiinţe din Paris. Procedeul a fost perfecţionat de Louis Daguerre, împreună cu inventatorul Nicéphore Niépce (1765-1833). Cu câţiva ani înainte, în 1826, Niépce a captat o imagine, cunoscută sub numele „Point de vue du Gras”, realizată printr-un proces numit „heliografie” şi care este considerată cea mai veche fotografie din lume, potrivit https://www.worldphotographyday.com/.

„Dagherotipia” era un proces direct pozitiv, care crea o imagine extrem de detaliată pe o foaie de cupru placată cu un strat subţire de argint, fără a se utiliza un negativ. Procesul necesita o atenţie deosebită. Placa de cupru trebuia mai întâi curăţată şi lustruită până când suprafaţa arăta ca o oglindă. Apoi, placa era sensibilizată într-o cutie închisă, cu iod, până când căpăta un aspect galben-rozaliu. Placa, ţinută într-un suport rezistent la lumină, era apoi transferată pe cameră. După expunerea la lumină, placa era developată deasupra vaporilor de mercur fierbinte până când apărea o imagine. Pentru a fixa imaginea, placa era scufundată într-o soluţie de tiosulfat de sodiu sau sare şi apoi armonizată, în ceea ce privea culoarea, cu clorură de aur, potrivit https://www.loc.gov/.

Timpii de expunere pentru primele „dagherotipuri” variau de la trei la cincisprezece minute, ceea ce făcea procesul aproape impracticabil pentru portretistică. Modificările aduse procesului de sensibilizare, împreună cu îmbunătăţirea lentilelor fotografice, au redus curând timpul de expunere la mai puţin de un minut. Deşi „dagherotipurile” erau imagini unice, ele puteau fi copiate prin „redagherotipizarea” originalului. Copiile au fost produse şi prin litografie sau gravură. Portretele bazate pe „dagherotipuri” au apărut în periodice populare şi în cărţi. James Gordon Bennett, redactorul-şef al New York Herald, a pozat pentru „dagherotipul” său în studioul lui Brady. O gravură, bazată pe acest „dagherotip”, a apărut ulterior în Democratic Review.

Fotografii americani au profitat rapid de această nouă invenţie, capabilă să surprindă o „asemănare fidelă”. „Dagherotipiştii” din oraşele mari invitau celebrităţi şi personalităţi politice în studiourile lor, în speranţa de a obţine lucrări fidele, pentru a le expune în vitrinele şi în zonele de recepţie. Aceştia încurajau publicul să le viziteze galeriile, care erau ca nişte muzee, în speranţa că acesta va dori să fie fotografiat. Până în 1850, existau peste 70 de studiouri de „dagherotipie” numai în oraşul New York. Popularitatea „dagherotipiei” a scăzut la sfârşitul anilor 1850, când „ambrotipul”, un proces fotografic mai rapid şi mai puţin costisitor, a devenit disponibil. Câţiva fotografi contemporani au reînviat procesul.