Ziua Francofoniei, marcată şi la Gherla

În ultimii ani, în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Gherla se sărbătoreşte Ziua Francofoniei, eveniment devenit important în rândul elevilor şi al cadrelor didactice. Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când cea mai spaţioasă sală de clasă a devenit neîncăpătoare, copiii manifestând un interes deosebit pentru marcarea acestui moment.

Cu această ocazie, elevii claselor a V-a B, a VI-a C şi a VIII-a A au pregătit un program special, cuprinzând cântece şi poezii în limba franceză. Totodată, elevii au pregătit desene tematice şi afişe aniversare, expuse în sala de clasă în cadrul evenimentului respectiv. Programul a fost pregătit de profesoarele Seica Lupşa Georgeta şi Rotar Florina, la manifestare fiind prezentă şi directoarea unităţii de învăţământ, prof. Liliana Pop, dânsa sprijinind toate activităţile cultural-artistice desfăşurate cu elevii claselor I-VIII.

Mai amintim că, în cadrul Şcolii  Gimnaziale Nr. 1 Gherla, sub conducerea profesoarei de specialitate, Seica Lupşa Georgeta, funcţionează şi o foarte bună trupă de teatru în limba franceză, participantă cu succes la ediţiile trecute ale Festivalului francofon organizat petru elevii unităţilor de învăţământ din judeţul Cluj. Tot la aceeaşi şcoală există un grup de elevi care susţin periodic programe artistice în limba engleză (aşa s-a întâmplat recent, cu ocazia zilei de naştere a marelui nostru poet naţional şi universal Mihai Eminescu).

Activităţi extraşcolare care contribuie la educaţia estetică şi artistică a copiilor. Nu întâmplător, elevii unităţii de învăţământ de pe strada Liviu Rebreanu obţin an de an rezultate foarte bune la fazele judeţeane (sau chiar naţionale!) ale olimpiadelor şcolare.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.