Ziua fiilor satului , un prilej de mare sărbătoare la Urca

Ca toate celelalte comunități ale județului nostru, Urca își are propria istorie ale cărei borne sunt suficient de vizibile nu doar în monografia localității, ci și în trăirile celor aproximativ 1.200 de urcani ce dau tonusul vieții de zi cu zi în această zonă de grănițuire a județului Cluj cu Mureșul.

Asemeni centrului de comună, Viișoara, Urca a cunoscut o dezvoltare edilitar – gospodărească fără precedent în ultimele două decenii datorită ambițioaselor proiecte concepute și realizate de administrația publică locală coordonate de ing. Ioan Roman, un primar a cărei responsabilă exigență a devenit proverbială în zona Arieșului.

Asfalt, trotuare, internet, camere video, rețea de apă curentă și canalizare, capelă nouă cu toate dotările vremurilor, instituțiile de învățământ, cultură, cult, toate reabilitate și bine dotate, fac parte din pachetul valorilor cerute de civilizația secolului în care trăim.

Printr-un alt năstrușnic program inițiat de acest edil, care a refuzat oboseala chiar din copilăria petrecută la Aruncuta, din 2014 și până în prezent a plantat în comuna Viișoara, 194 de hectare de pădure, iar exemplara lui inițiativă, concretizată pe terenuri golașe, ar trebui să-i pună în…priză și pe cei de la Romsilva.

Desigur, elementele de bilanț sunt multe, însă în acest reportaj, vreau să las cuvenitul spațiu Zilei fiilor satului Urca, care s-a vrut și a fost o mare sărbătoare a comunității de aici, desfășurată sub auspiciile Primăriei, a primarului Ioan Roman și Consiliului local Viișoara.

Această ediție, desfășurată duminică, a coincis cu finalizarea unui important proiect investițional în domeniul culturii artistice, care a schimbat structural utilitatea și confortul lăcașului de cultură de aici, dar și al celui din Viișoara, îmbunătățiri care au necesitat 540 mii de euro, obținuți printr-o finanțare pe Măsura 7.6.

Slujba de Sfințire, săvârșită de preotul Rusu, și darea în folosință s-a făcut în prezența unui numeros public și oficialități, printre care amintim subprefectul județului, Răzvan Ciortea, președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, consilieri locali, personalul Primăriei și un ansamblu folcloric din comuna Drăzniceni, Republica Moldova, localitate înfrățită cu Viișoara.

În cuvântul său, primarul Ioan Roman a mulțumit celor implicați în finalizarea acestei investiții, participanților la frumoasa sărbătoare a Fiilor localității Urca, vorbind, apoi, despre valențele culturii, a concluzionat că investiția în cultură nu suportă prescripții.

Insalubrul cămin cultural, de care am scris cu 21 de ani în urmă, a fost una din prioritățile primarului care doar ce luase în grijă destinele comunei. Imediat ia făcut cuvenita reabilitare, iar azi, după acest amplu proces de modernizare și dotare, arată ca o adevărată casă de cultură europeană ce dispune de o frumoasă și confortabilă sală de spectacole. Nu lipsesc garderobele și vestiarele pentru artiști, dotate inclusiv cu umerașe, grupuri sociale pentru artiști și public, încălzire centrală, costumații pentru artiștii satului, instrumente muzicale și stație de sonorizare.

Tot aici a fost amenajat un muzeu al satului, vizitat de public duminică, când vârstnica locului, Maria Rusu, a pus în funcțiune un război de țesut, care, nu doar concurează, ci chiar trece cu mulți ani de vârsta domniei sale. Atât subprefectul, cât și consilierul județean, Alexandru Cordoș, au avut numai cuvinte de apreciere asupra acestor valoroase împliniri de la Urca.

Spectacolul artistic,  desfășurat pe scena din curtea școlii, a fost deschis cu Imnul Național, interpretat de solista Nora Tașnadi, care, în recitalul său, a cântat piese din folclorul românesc și maghiar.

Frumosul spectacol folcloric, care a fost perturbat de un ropot de ploaie, a fost oferit publicului de formațiile tradiționale de dansuri din Urca, Frata, Triteni și Mociu, ansamblul folcloric Dor Transilvan, și dansatorii din Ratuș – Moldova.

Au cântat: Oana Liana Moldovan, Iulia Bucur Roman, Aurel Șuteu și iubita interpretă a muzicii populare, Veta Biriș.

A fost una din frumoasele zile ale acestui sfârșit de vară pregătită cum se cuvine de Primăria Viișoara pentru fiii satului din Urca, în care am servit cele mai gustoase palanețe pregătite de doamna Rafila Maier, funcționar public. Am vizionat frumoasa peliculă cu fosta formație de dansatori a bătrânilor din Urca, care, în repetate rânduri a fost promovată de TVR, primind aplauze bine meritate și prin Franța. Din păcate, astăzi doar un singur dansator din formație mai trăiește, dl. Dumitru Bozdog, în vârstă de 91 de ani.

Una din surprizele plăcute făcute reporterului Făclia de către dl. primar Ioan  Roman, a constat în citirea reportajului critic al acestuia de acum 21 de ani, reportaj ce a fost așezat în Muzeul satului, ca semn al transformărilor pozitive cunoscute de această frumoasă localitate a Câmpiei Transilvane.

Cât despre semnele fraternității, prieteniei și ospitalității, doar atât putem spune că oaspeții din Republica Moldova au fost conduși de șeful administrației Viișoara să viziteze Salina Turda, iar în programul sejurului oaspeților este posibilă și o vizită la Cetatea din Alba Iulia.

Dumitru Vatau

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut