Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, marcată la DGASPC Cluj

Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Cluj marchează, prin Centrul de Reabilitare Socială și Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Traficului de Persoane, Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie.

Evenimentul constă în desfășurarea unor activităţi de sensibilizare în mediul universitar și școlar, care au ca scop informarea și educarea tinerilor și copiilor atât în ceea ce privește traficul de persoane, cât și consecinţele negative ale acestui fenomen, subliniind importanța colaborării interinstituționale în vederea prevenirii și combaterii traficului de persoane.

În cadrul săptămânii 16 – 20 octombrie, dedicată acestei campanii, vor avea loc discuții cu elevi cu vârsta de peste 15 ani, se vor împărți materiale informative și vor fi vizionate filme tematice. De asemeni, se vor organiza întâlniri cu studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, vor avea loc dezbateri și vor fi vizionate filme tematice – informează Consiliul Județean Cluj, sub a cărui autoritate funcționează DGASPC Cluj.

Conform sursei citate, în 11 octombrie a avut loc o întâlnire cu 30 de elevi de la Școala Gimnazială Internațională Spectrum, Cluj-Napoca, urmând ca miercuri, 18 octombrie, să fie împărțite materiale informative tot în această unitate școlară, unde profesorii vor aminti, la orele de dirigenție, de fenomenul traficului de persoane.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.