Ziua Culturii Romanes la Gherla

În municipiul Gherla, în fiecare an se marchează Ziua Culturii Romanes. Imediat după Ziua Mondială a Romilor are loc tradiţionalul spectacol „Melodii de primăvară”, organizat de Primăria Municipiului Gherla, Grupul Local de Lucru şi Asociaţia Culturală „Siminicul”, din localitate.

Reprezentaţia desfăşurată în sala mare a Casei Municipale de Cultură s-a bucurat şi la această ediţie de mare succes, punctul culminant constituindu-l prezenţa pe scenă a două doamne pensionare, Gheţe Ileana Viorica şi Szelyes Maria, care au susţinut un recital de romanţe, mult apreciat de numerosul public prezent la această manifestare culturală cu vechime în viaţa artistică a urbei. Alături de cele două soliste talentate au mai cântat Balla Gyuszi, Monica Pop, Robert Moldovan, Liuţa Şomcutean, Claudia Bal, Crina Bujiţa, Marius Szelyes, Tiberiu Covaci şi Nicoleta, Mircea Mocan şi, nu în ultimul rând, Voichiţa Lăcătuş, dânsa având şi rolul de prezentator, dar şi de dansator. A acompaniat Orchestra „Lăutarii Ardeleni” din Gherla, condusă de Siminic Bob, ultimul fiind sufletul şi principalul organizator al spectacolului, domnia sa formând acum câţiva ani acest taraf cu nu mai puţin de … 100 de instrumentişti din municipiul Gherla şi din localităţile rurale de pe Câmpie. La concertul amintit au fost pe scenă doar 12, mai mulţi nici nu încăpeau… Cel mai tânăr component al orchestrei a fost copilul  de 11 ani, Alexandru Maxim, laureat al Festivalului „Tinere speranţe” de la Gherla.

O surpriză plăcută a fost prezenţa, în cadrul spectacolului, a grupului de copii, cei cinci mici instrumentişti fiind elevii maestrului Siminic Bob la cursul de vioară iniţiat de domnia sa, o adevărată şcoală de muzică. Ei au deschis această sărbătoare a muzicii populare şi romanes, spre satisfacţia publicului, care i-au răsplătit cu îndelungi aplauze. Din acest punct  de vedere, viitorul renumitului taraf gherlean este asigurat.

Asistând la spectacolul „Melodii de primăvară” de la Gherla am rămas plăcut impresionat de nivelul artistic al evenimentului, Grupul Local de Lucru mai având şi alte iniţiative artistice pe acest an.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.