Zilele Rîmnicului. Scriitori clujeni participanţi la „Rotonda Plopilor Aprinşi“

P1130218La invitaţia Asociaţiei Culturale “Curierul de Vîlcea“(preşedinte Ioan Barbu) şi a Consiliului Judeţean Vîlcea, scriitorii Titina Nica Ţene şi Al.Florin Ţene,(preşedintele naţional al Ligii Scriitorilor Români) au participat, în perioada 20-23 mai 2015, la Salonul Naţional de Literatură şi Artă “Rotonda Plopilor Aprinşi“, ediţia a V-a, jubiliară, şi la Festivalul Cărţii la Rîmnic, ediţia a II-a. La această amplă manifestare au participat academicieni, universitari, diplomaţi, şefi de reviste, scriitori, critici şi istorici literari, artişti plastici şi critici de artă, muzicieni, editori din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu, Craiova, Satu Mare, Urziceni, Piteşti, Slatina, Curtea de Argeş, precum şi de peste hotare, cum ar fi Olanda, Franţa, Danemarca, Germania, Republica Moldova şi Ucraina.

Manifestarea s-a deschis în Sala Mare a Consiliului Judeţean Vîlcea, miercuri, 20 mai a.c., cu discursul inaugural al scriitorului Ioan Barbu, preşedintele de onoare al publicaţiei “Curierul de Vîlcea“, urmat de cuvîntul de înţelepciune rostit de Î.P.S. Varsanufie, Arhiepiscopul Rîmnicului, care a evocat tradiţia culturală multiseculară a cetăţii Rîmnicului; a mai vorbit E.S.George Călin, scriitor, Ambasador al României la Organizaţia Mondială a Copiilor Talentaţi – Convenţia ONU pentru Europa de Est, cu sediul la Geneva. La finele intervenţiei sale despre Rîmnic, oraş voievodal, acesta a oferit o diplomă scriitorului Ioan Barbu. O emoţionată cuvîntare a ţinut scriitorul francez Jean Yves Conrad, decorat cu “Meritul Cultural Român“, prieten al multor clujeni, după care au mai vorbit Acad. Vasile Tărâţeanu, directorul Centrului Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi“ din Cernăuţi-Ucraina, şi Prof. dr. Lilian Zamfiroiu, Ministru Plenipotenţiar în Ministerul Afacerilor Externe.

Un moment mult aşteptat a fost lansarea antologiei alcătuite de Ioan Barbu, intitulată sugestiv “RÎMNIC, Oraşul domniei mele…“, titlul extras dintr-un hrisov de la 1389 al slăvitului voievod, ctitorul Mănăstirii Cozia. Despre această antologie a vorbit Conf.univ.dr. Gabriela Rusu-Păsărin. În paginile acestei frumoase antologii descoperim eseuri, texte şi poezii despre vatra de istorie Vîlcea, semnate, printre alţii, de Ion Andreiţă, Mihai Antonescu, Ioan Barbu, George Călin, Ilie Gorjan, Nicolae Melinescu, Felix Sima, Nicolae Dan Fruntelată, Nicolae Dragoş, Al.Florin Ţene, Neagu Udroiu, Eugen Petrescu, Passionaria Stoicescu.

În cadrul acestor manifestări culturale, Al.Florin Ţene a distribuit celor prezenţi revista “Agora Literară“ Nr. 26. Mai, 2015, editată de Liga Scriitorilor Români. Despre această asociaţie profesională şi activităţile desfăşurate de cele 33 de filiale din ţară şi străinătate, preşedintele ei a vorbit oamenilor de cultură, scriitorilor şi artiştilor plastici prezenţi în salonul Hotelului „Supca”. Scriitorii Passionaria Stoicescu, Romaniţa ştenţei, Titina Nica Ţene şi Vasile Szolga au fost programaţi să se întîlnească cu copii de la Grădiniţa nr.1 din Rm. Vîlcea. Oaspeţii au participat la lansări de carte la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanu “, iar preşedintele Ligii Scriitorilor a donat cărţi semnate de acesta, de poeta Titina Nica Ţene şi de istoricul Ionuţ Ţene. Serile au fost dedicate concertelor simfonice şi de muzică folk. În cele patru zile de manifestări au fost lansate cărţi, s-au acordat autografe, au fost întîlniri cu micii cititori. De asemenea, au fost vizitate mănăstirile Cozia şi Bistriţa, iar la Muzeului Satului de la Bujoreni s-a desfăşurat un picnic.

Al.Florin ŢENE

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.