Zile de muncă la Geaca

După unii am avut un an agricol bun, cu timp frumos, dar şi cu ploi multe (poate prea multe), însă, după alţii, putea să fie un an şi mai bun. Important este că avem ce culege, în ciuda intemperiilor. Şi ce poate fi mai important în aceste zile la sate decît culesul roadelor toamnei?
De asta ne-am convins la sfîrşitul săptămînii trecute, cînd, trecînd prin comuna Geaca, am văzut forfota din hotar. Chiar dacă în unele locuri a plouat puţin, gospodarii celor şase sate componente ale comunei erau la datorie. Pe raza localităţii de pe marginea lacurilor piscicole porumbul se cultivă pe o suprafaţă de 1.100 hectare. Nu e deloc puţin, iar lucrările din această perioadă necesită o forţă de muncă importantă. Aşa că au venit acasă în weekend şi rudeniile de la oraş, ca să-şi ajute părinţii sau fraţii. Lumea a împînzit hotarul satelor, oamenii au ieşit cu mic, cu mare, la cules. Majoritatea au recoltat manual, dar mai sînt unii care au apelat la utilajele mecanice (îndeosebi deţinătorii terenurilor din vale, fiindcă pe dealurile ce înconjoară cele şase sate este mai greu să ajungi cu aceste maşini mari). În unele locuri, cum ar hotarul „Fînaţe”, din vecinătatea centrului de comună, am văzut şi tractoare care au cărat resturile vegetale rămase pe cîmp după cules. Lucrările agricole de sezon se află în plină desfăşurare în Geaca, unde există nu mai puţin de 46 de tractoare private. Deci, forţă de muncă este, iar gospodarii nu duc lipsă nici de  mijloace mecanice. Aşa că nu este de mirare dacă, la orele amiezii, străzile aşezărilor de pe aceste meleaguri au fost pustii. Doar spre seară am văzut cîte un tractor cu remorcă sau atelaje trase de cai transportînd porumb, căci agricultorii din zonă se grăbesc ca să nu-i prindă frigul în hotar. De obicei, toamna se efectuază arături pe 800 hectare, locuitorii satelor gîndindu-se deja la pregătirea recoltei cerealelor păioase de anul viitor. Însă, pînă atunci, la ordinea zilei se află culturile prăşitoare, preocuparea principală a oamenilor fiind culesul.
Venind, acasă spre Gherla, am văzut că şi în comunele Ţaga şi Fizeşu Gherlii este mare aglomeraţie pe cîmp, peste tot recoltatul produselor ocupînd mai tot timpul gospodarilor, a căror satisfacţie va fi cu atît mai mare cu cît recolta va ajunge mai repede în hambare.
SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.