43 persoane, salvate în luna martie

În luna martie 2024, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca au făcut parte din echipajele aeromedicale SMURD și au reușit să ducă la bun sfârșit aproape 50 de misiuni de salvare.

Potrivit unui comunicat al Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca, echipajele elicopterelor SMURD au intervenit pentru acordarea asistenței medicale de urgență, transferarea de urgență a pacienților critici, căutarea, salvarea și evacuarea persoanelor accidentate, 43 de persoane fiind transportate la unităţi spitaliceşti. Misiunile de salvare au fost realizate prin punctele de operare aeromedicale, de la Jibou – 28 intervenții și Arad – 21 intervenții.

În același comunicat se mai arată că echipajele elicopterelor SMURD, prin punctele de operare aeromedicale, au salvat 24 de persoane la Jibou și 19 la Arad. Pe parcursul lunii martie 2024, personalul aeronavigant al unității a executat în cadrul punctelor de operare aeromedicale menţionate un volum de 66 ore de zbor, îndeplinind misiunile de zbor în deplină securitate aeronautică. Raportat la aceeași perioadă, personalul din Centrul Operaţional al unităţii a coordonat un număr de 76 misiuni aeriene pentru executarea acestora în deplină securitate aeronautică. „În continuare, piloții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca vor acționa cu profesionalism în sistem integrat pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, alături de celelalte structuri operative ale Ministerului Afacerilor Interne.”, afirmă reprezentanții Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca.

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut