Zeci de elevi la Școala de vară „Micii Meșteri Mari”

Zeci de elevi au luat parte, la Gherla, timp de o săptămână, la Școala de vară „Micii Meșteri Mari”. Organizată de Primăria și Consiliul Local Gherla, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, tabăra s-a desfășurat în perioada 3-7 iulie, la Muzeul de Istorie din oraș.

În fiecare zi, între orele 10:00 -13:00, cei peste 60 de copii au petrecut într-un mod creativ și relaxant. Activitățile s-au derulat și în acest an sub coordonarea profesoarei Daniela Katona.

,Principala activitate desfășurată pe parcursul a trei zile, atelierul de pictură icoane pe sticlă, coordonat pr. iconar Onișor Cîmpean, a fost dedicată elevilor care au participat la concursul „Olimpiada Meșteșugurilor Artistice Tradiționale”. În paralel, cei mici au luat parte la alte ateliere de meșteșuguri, unde au confecționat podoabe din mărgele, au modelat în lut, au pictat pe lemn, pe gips și pe hârtie, dar au împletit și fire.

Totodată, lect. asociat dr. Gabriel Virgil Rusu de la Facultatea de Istorie și Filosofie – Universitatea Babeș-Bolyai și cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, le-a prezentat celor mici legende și povești din Transilvania, dar i-a ajutat să descifreze și tainele amprentelor.

Joi, 6 iulie, copiii au participat la atelierul de gastronomie, sub îndrumarea meșterilor populari Mariana Selin și Cristina Tudor. În ultima zi de tabără, vineri, 7 iulie, la Muzeul de Istorie din Gherla, au fost expuse lucrările realizate de elevi în cadrul atelierelor, dar au fost vizionate și filme documentar-etnografice, realizate în ultimii ani de CJCPCT Cluj.

Partenerii proiectului au făcut ca și această ediție a taberei să se bucure de succes deplin în rândul participanților: Primăria Municipiului Gherla – primar Ovidiu Drăgan, administratorul orașului – Bărbos Vlad și Consiliul Local, reprezentat de consilierul local Monica-Dana Moldovan. Au mai fost prezenți la deschiderea școlii de vară consilierii locali Cazan -Bocica Rodica și Gabriel Apahidean. Din partea Muzeului de Istorie din Gherla au participat: arheolog/muzeograf, Mátyás József și custode, Morar Sebastian.

Grigore SÂMBOAN
Consultant artistic CJCPCT Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut