Zăpadă şi circulaţie greoaie pe drumurile din judeţul Cluj

Ninsoarea care a început să cadă începând de luni seara a afectat serios şi judeţul Cluj. Spre deosebire de alte zone ale României, unde situaţia a fost dramatică, iar unele drumuri sunt blocate, în judeţul Cluj nu există astfel de situaţii, însă s-a circulat greu. Destul de dificil s-a circulat pe parcursul zilei de ieri şi în municipiul Cluj-Napoca, deşi s-a acţionat cu utilaje de deszăpezire. Consiliul Judeţean a anunţat, marţi, că pe raza judeţului Cluj nu existau drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfăşurându-se, pe majoritatea sectoarelor de drum, în condiţii specifice de iarnă. La nivelul municipiului Cluj-Napoca, firma Rosal a acţionat cu 14 utilaje mici şi utilaje mari pe cele 110 străzi din zona de urgenţă I, 218 străzi din zona de urgenţă II şi 355 de străzi din zona de urgenţă III. Totodată, compania Brantner Servicii Ecologice a intervenit cu 10 utilaje pe 78 de străzi din zona de urgenţă I, 199 de străzi din zona II şi alte 106 străzi din zona III.

Cu toate acestea, pe parcursul zilei de ieri s-a circulat extrem de dificil în municipiul Cluj-Napoca.

În acest context, social democraţii clujeni nu au ratat ocazia de a-i reproşa primarului Emil Boc pentru modul în care s-a acţionat pentru deszăpezire. “Domnule primar Emil Boc, există posibilitatea să manifestaţi un minim interes pentru drumurile înzăpezite din Cluj-Napoca? Există posibilitatea să-i treziţi din somn pe cei responsabili cu deszăpezirea drumurilor din municipiu? Puteţi să faceţi un minim efort pentru ca în zilele următoare clujenii să poată circula decent, dimineaţa, spre locurile de muncă sau spre unităţile de învăţământ?”, i-a transmis primarului Horia Nasra, preşedintele interimar PSD Cluj

La Turda, municipalitatea a anunţat că s-a intervenit cu patru utilaje şi s-au folosit 130 de tone de material antiderapant. De asemenea, 46 de persoane din cadrul Domeniului Public, Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Public de Asistenţă Socială au desfăşurat muncă în teren pentru curăţarea trotuarelor şi a curţilor instituţiilor de învăţământ.

Municipalitatea turdeană a anunţat că persoanele care au nevoie de adăpost în această perioadă sunt rugate să se prezinte la Centrul Social de Urgenţă pentru persoanele fără adăpost de pe str. Avram Iancu 12. Aici există 50 de locuri de cazare, dintre care până acum au fost ocupate doar două, în cursul nopţii. „Vă reamintim că toţi cetăţenii au obligaţia de a curăţa zăpada din faţa proprietăţilor pe care le deţin sau unde locuiesc, inclusiv operatorii economici care desfăşoară activităţi în spaţiile comerciale de la stradă. Cei care nu respectă reglementările în acest sens, pot fi amendaţi”, a anunţat Primăria Turda.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.