Votul şi competenţa

Ilie Călian

Spuneam în finalul editorialului  trecut că populismul de tip “liberal”  e mai periculos decît populismul extremist – fie de dreapta, fie de stînga. Asta – pentru că el dă impresia de normalitate, de echi-libru. Iată un gen de populism “liberal”, bazat pe votul popular. Re-cent, şeful sindicatului poliţiştilor se arăta foarte îngrijorat de ideea vicepremierului Liviu Dragnea ca, în cadrul regionalizării şi al creşterii competenţelor autorităţilor locale, să le fie subordonată acestora şi poliţia.

Nu cunosc în detaliu propunerile lui Liviu Drag-nea, nici opiniile celor din Ministerul de Interne – dar modul simplifi-cator cum tălmăceşte acest proiect liderul sindicatului poliţiştilor mă atenţionează că este ceva de discutat. Problema ar fi: dacă astăzi există aşa-numita poliţie locală, a primăriilor, ar trebui ca toate, ab-solut toate, structurile de poliţie să fie “de subordonare locală”? Nu pot decît să-i dau dreptate preşedintelui Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Iulian Surugiu, cînd crede că şi pînă acum po-liticienii s-au amestecat prea mult în treburile poliţiei şi că aceasta ar trebui să funcţioneze pe baza profesionalismului. Deci, directorul poliţiei să nu fie numit de primar.

Corect. Numai că sistemul “numirii” funcţionează foarte bine în orice stat democratic. Problema, de fapt, nu este cine semnează numirea, ci propunerea. De exemplu, primul ministru este “numit” de preşedinte, dar cel care face propunerea este majoritatea parlamentară. La fel, şi în cazul altor funcţii importante.

Necazul este că preşedintele sindicatului poliţiştilor a găsit o soluţie aiuritoare. Speriat că primarul nu ar putea ţine seama de competenţa celui pe care ar urma să-l numească, d-l Surugiu propune ca di-rectorul poliţiei dintr-un oraş să fie ales prin vot popular pentru un mandat de patru ani. Vasăzică, primarul este aprioric – în calitatea sa de politician! – şi lipsit de etică (vrea să manevreze poliţia), şi incompetent în a discerne care dintre posibilii candidaţi la postul de director al poliţiei locale ar fi cel mai potrivit. Dar sînt eu, alegătorul, mai “moral” (dacă am ales un primar “imoral”) şi mai “competent” (dacă am ales un primar “incompetent”)?! Am eu, alegătorul, mai multe mijloace de a mă informa corect asupra tuturor datelor pe care ar trebui să le iau în considerare la alegerea unui funcţionar public atît de important?! Am mai scris adesea: alegătorul are de votat principii şi programe. Nu văd ce programe speciale poate concepe un şef de poliţie – programe “personale”, altele decît cele generale, ale autorităţilor locale şi centrale. (Spuneam acelaşi lucru despre alegerea preşedintelui României: dacă nu el, ci Parlamentul, respectiv partidele, hotărăşte mersul ţării, de ce ar trebui să fie votat de întregul electorat?!)

Ce-ar fi dacă, urmînd aceeaşi idee liberal-populistă şi “democratică”, ar fi aleşi prin vot toţi procurorii, judecătorii, directorii de grădiniţe, şcoli, licee, rectorii şi decanii universităţilor şi facultăţilor, directorii spitalelor şi dispensarelor, ai institutelor de cerce-tări ştiinţifice şi, desigur, comandanţii din armată, toată structura ierarhică bisericească şi aşa mai departe, toţi şefii din alte structuri decît firmele private?!

Sînt de acord că nu putem coborî la o refeudalizare a României prin acordarea unor puteri discreţionare unor persoane – fie şi alese, ca în cazul primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene. Dar nici să nu încurcăm borcanele, considerînd că simplul vot este garanţia absolută a bunei funcţionări a structurilor statului şi comunităţilor loca-le. Tocmai invocarea profesionalismului impune alte mjiloace de selec-ţie decît votul universal. Desigur, nu se poate lăsa totul la discreţia primarului şi a preşedintelui de consiliu judeţean ori a şefului viitoarei regiuni, ci anumite structuri trebuie să-şi păstreze legătura şi cu ministerele – ba, chiar, anumite structuri, puţine, ar trebui să rămînă exclusiv “centrale”. Desigur, pe de altă parte, trebuie să crească şi competenţele organelor puterii alese local. Dar de aici pînă la a abso-lutiza soluţia votului universal, ca leac împotriva corupţiei şi incompetenţei, nu e cale lungă, ci chiar prăpastie de netrecut.