Votul pro/contra suspendării: Între onestitate, ticăloşie şi oportunism

Ilie CĂLIAN

Vă întrebam joi seara ce atitudine va lua UNPR faţă de suspendarea preşedintelui (dincolo de protocolul semnat cu USL). Îmi puneam această întrebare din cauza unei afirmaţii uluitoare a unuia dintre cei trei preşedinţi ai săi (UNPR e un partid atît de mare, încît musai trebuie condus de trei preşedinţi). Afirmaţia era legată de acuzele aduse ministrului de Externe, Andrei Marga, în legătură cu numirea sau nu a unei ambasadoare – la Roma, unde diaspora românească ar putea fi bine manipulată, în continuare, în folosul lui Băsescu -, o doamnă în graţiile preşedintelui, căruia i-a fost pe vremuri secretară şi pe care Băsescu a tot promovat-o (ca pe atîtea dintre “fetele lui Băsescu”), deşi n-avea calificarea pentru un post de ambasador. Zice preşedintele UNPR Cristian Diaconescu, actual consilier, al lui Băsescu şi fost ministru de Externe, că Andrei Marga s-a “interferat” în procesul de decizie. Citez, pas cu pas, neruşinata minciună a lui Cristian Diaconescu: “Conform Constituţiei, ambasadorii sînt acreditaţi pe lîngă preşedinte. Corect – numai că este vorba despre altceva: ambasadorii altor state.

Constituţia spune, la Articolul 91. Atribuţii ale preşedintelui în domeniul politicii externe, (3): “Reprezentanţii diplomatici ai altor state sînt acreditaţi pe lîngă Preşedintele României”. În privinţa personalului diplomatic al României, alineatul (2) este limpede: “Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României (…)”. Cristian Diaconescu are obligaţia de slugă a lui Băsescu să mintă: “Este dreptul de decizie numai al preşedintelui”. Ia să vedem articolul 100: “(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul ministru”. Ca să fie şi mai clar: dacă primul ministru nu contrasemnează, decretul preşedintelui nu se poate publica în Monitorul Oficial – şi, spune acest articol 100, pe care nici Băsescu, nici acoliţii săi nu l-au amintit niciodată: “Nepublicarea atrage inexistenţa decretului”.

Dacă Cristian Diaconescu se pretează la asemenea neruşinate minciuni pentru a-l apăra pe Băsescu, vă daţi seama în ce situaţie penibilă s-au aflat cei de la UNPR. De fapt – în penibilul normal pentru acest partid.

În privinţa poziţiei UDMR, lucrurile par mai complicate. Doar par, dar nu sînt. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declarase răspicat că există motive pentru suspendarea preşedintelui. Pe de altă parte, fostul preşedinte al UDMR, Markó Béla, afirma că Uniunea se află într-o dilemă, dar că optează “fără echivoc, pentru republica parlamentară” (adică pentru alt tip de preşedinte decît Băsescu), “deoarece în acest fel deciziile pot fi influenţate de minoritate, un sistem prezidenţial fiind mai puţin influenţabil”.

Dilema UDMR este clară: în judeţele Covasna, Harghita, Mureş, dar şi, într-o anume măsură, în Satu Mare şi Bihor există o puternică influenţă a partidului din Ungaria Fidesz, al cărui preşedinte, Orbán Viktor, prim-ministrul UNgariei, este considerat prietenul lui Băsescu, ca şi al mai extremistului partid Jobbik, cu care Orbán guvernează. Aşadar, un vot deschis al UDMR împotriva lui Băsescu ar putea îndepărta de Uniune o parte a electoratului, înaintea alegerilor parlamentare, de care UDMR este extrem de interesată. Mai ales în perspectiva modificării Constituţiei în favoarea republicii parlamentare, cu preşedintele ales de parlament, ca în toate ţările UE (cu excepţia Franţei), caz în care UDMR şi-ar negocia voturile cu celelalte partide şi coaliţii.

Despre voturile deputaţilor “minorităţilor, altele decît cea maghiară”, nu este nimic de discutat: aceştia se reprezintă pe sine şi cîteva grupuscule – o anomalie, dacă ne referim la numărul de votanţi dintr-un colegiu electoral.

În ultimă instanţă, toate aceste trei formaţiuni au fost complice la toate încălcările Constituţiei şi abuzurilor lui Băsescu şi ale PDL în timpul guvernării comune, cu majoritatea parlamentară de atunci. Nu cumva de descătuşarea Justiţiei se tem nu numai Băsescu, strict pentru sine, dar şi reprezentanţii acestor formaţiuni complice?!

Toate aceste sensibilităţi pot explica votul. Şi mai este ceva: dincolo de calculele de partid, au o mare importanţă interesele strict individuale ale unora dintre parlamentari. Dar cîntăreşte mult, probabil, şi faptul că avizul – consultativ, nu abligatoriu – al Curţii Constituţionale reprezintă, practic, neimplicarea CCR, ci doar constatarea că preşedintele a provocat unele conflicte cu ceilalţi participanţi la viaţa politică; că, altfel spus, nu a fost “mediator”.