Vorbe de… FMI

RADU VIDA

Cu toate că lumea se miră, nimeni nu face nimic (sau nu poate face nimic), pentru ca economicul să nu fie influenţat, în aşa hal, de politic. În zburdălnicia lor, oamenii politici fac gafe după gafe, iar finanţele (de la bursă pînă la rezervele federale) nu fac altceva decît să reacţioneze. Negativ, desigur. Ar trebui gîndit un sistem în care politicul şi economicul să aiba drumuri paralele. Şi, asemenea autostrăzilor, să permită celor două… vehicule să se zărească doar. Dar să nu se întîlnească niciodată.

Vise…
Nu e vis, însă, prezenţa delegaţiei Fondului Monetar Internaţional. Au venit discret, au povestit cu specialiştii de la BNR (chestii tehnice, cică). Spre deosebire de zvîrcolirile politice, bubulii se lasă mai greu provocaţi.  La discuţii. Nici măcar noul şef al delegaţiei, olandezul Erik Jan de Vrijer, n-a scos un cuvinţel. E de bine? E de rău? Nimeni nu poate spune cu certitudine.

De fapt, aici nu de vorbe e nevoie. Delegaţia a venit pentru evaluarea României în ceea ce priveşte acordul preventiv. Se pare că avem o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte bugetul consolidat al statului. Iar execuţia bugetară pe 6 luni a îndeplinit prevederile la deficit şi  încasări. Spun oamenii cifrelor că e bine că avem un deficit sub 7 miliarde lei, dar mai avem probleme cu cheltuielile de personal. Dacă peste toate acestea se poate trece, nu acelaşi lucru se întîmplă cu  restructurarea întreprinderilor de stat. Nici măcar problema cu managementul privat la aceste unităţi nu s-a rezolvat. Asta ca să nu mai vorbim de ‘’indicaţiile’’ în ceea ce priveşte liberalizarea la gaz şi curent.

Delegaţia FMI rămîne rezervată, după cum spuneam. Şi nu e altceva la mijloc decît că nu vor să se trezească… la mijloc. Mai bine spus, în mijlocul celor care cred şi celor care nu cred în bunele intenţii ale FMI. Dar, să nu uităm: sîntem datori vînduţi! Şi oricît ne…cocoşim, ne mai trebuie bani! Altfel, investitorii împachetează şi pleacă. Iar singuri…

Trebuie să plătim Fondului cu 1 miliard de euro mai mult decît ne-am făcut calculele. Iar totalul se ridică la mai bine de 700 de euro pe cap de locuitor.  Asta, hăt, pînă departe, în 2016. Iar scadenţa la prima rată este de doar… 671 milioane de euro. Anul acesta – nu vă speriaţi ! – nu-i grav. Dacă toată mizeria se întinde pînă în 2016 (asta în condiţiile în care nu mai luăm nici un cent), în 2014 avem de rambursat  grosul plăţilor. Şi totul ar fi în regulă, dacă investitorii s-ar înghesui să deschidă noi şi noi afaceri, dacă fondurile europene ar fi atrase pentru creştere economică şi, nu în ultimul rînd, dacă am şti să ne chivernisim puţinul pe care-l avem.  Toate aceste belele ni se trag nu neapărat de la faptul că ne-am împrumutat şi, în consecinţă, am ieşit sau am scăpat să intrăm în… mocirla mişcătoare a imposibilităţii de plată. Ci pentru că, pur şi simplu, jocul cifrelor a schimbat cursul Euro/ DST (moneda aceea inexistenţă, în care-şi face Fondul socotelile. Şi ne arde!).

În altă ordine de idei, dar cu actanţi din acelaşi scenariu, trebuie să spunem o vorbă despre suspinul doamnei Christine Lagard, mai mare peste FMI. Zice doamna director general că o problemă mai mare decît zona euro e zona… bugetului american. Şi mai mare decît toate acestea e ‘’pierderea de încredere în economia mondială’’.
Chiar că e groasă!