Vorba lu’ Francisc

RADU VIDA

Se schimbă lumea. Şi e tot mai clar că, în acest context, şi Biserica Catolică se aliniază noilor vremi. Căci, vedeţi dumneavoastră, intransigenţa, conservatorismul sînt bune pînă la un punct. Dar, necedînd nimic din ceea ce înseamnă „mersul lumii”, orice organizaţie riscă să devină desuetă. Şi, cu toate că Biserica are un rol aparte în viaţa oamenilor, nici Ea nu se poate lăsa pradă conceptelor revolute.

O dovedeşte chiar Papa Francisc.
Încă de la alegerea sa, Jorje Mario Bergoglio s-a dovedit a fi un reformator. Moderat, desigur. Dar reformator. După desemnarea Conclavului a „uitat” de disputa din ţara natală, unde preşedinta Argentinei a catalogat gestul episcopului de Buenos Aires, în legătură cu căsătoriile între persoane de acelaşi sex, drept aparţinînd „Epocii medievale şi Inchiziţiei”. Alte vremuri!

Papa Francisc (la a cărui alegere a fost prezent şi patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului), a dovedit din prima clipă de pontificat că, încet dar sigur, va schimba orientarea Bisericii Catolice. Iar un prim moment din această temerară acţiune a fost înregistrat pe plajele de la Copa Cabana, în Brazilia, unde, în faţa a peste 3 milioane de credincioşi, Papa Francisc a fost personajul principal al Festivalului Mondial al Tineretului. Primul Papă neeuropean (după sirianul Grigore al III-lea, care a decedat în anul 741) noul şef al Vaticanului a cerut tinerilor să fie „rebeli” şi „revoluţionari”. Să lupte, vasăzică, pentru o lume mai bună, visată doar de ei. Sigur, este discutabilă această aserţiune. Sau poate fi o greşeală de traducere a numeroaselor agenţii de presă care au urmărit fiecare cuvinţel al Papei. Asta pentru că, între noi fie vorba, nu numai tinerii generaţiei de astăzi visează la o lume mai bună. Visul durează de vreo… 5 mii de ani (cît apreciem noi că semenii din cele vremi şi-au pus în gînd să fie mai liberi, mai buni, mai ataşaţi de valorile umanităţii).  Este, însă, un lucru extraordinar ca un papă să… instige făţiş la revoltă. Dacă trebuie, desigur. Oricum, cererea de a modela o altă lume rămîne şi, trebuie să fim de acord cu toţii, că reprezintă un moment de referinţă în istoria omenirii.

Primul iezuit, ajuns pe scaunul pontifical, a făcut şi alte concesii lumii de astăzi.  La o întrebare „nevinovată” în legătură cu promovarea femeii în treburile Bisericii Catolice, Papa Francisc s-a arătat mai îngăduitor decît predecesorii. Iar într-o discuţie, mai amplă, cu ziariştii aflaţi în avionul de întoarcere la Roma, Papa Francisc a făcut observaţia că nu homosexualii sînt problema lumii de astăzi. Ci mişcarea gay.  Pe homosexuali i-a numit „fraţi” şi a îndemnat la integrarea lor în societate. Dar prozelitismul rămîne o plagă, asupra căreia Suveranul Pontif nu se pronunţă. Cu toate că, recunoaşte, este lucrare diavolicească. Nu se mai poate vorbi, astăzi, despre „războiul distructiv contra planului lui Dumnezeu”, în contextul aplecării statelor tot mai mult spre legalizarea căsătoriilor de acelaşi sex şi adopţia de copii. Dar, cred, se poate angaja o lucrare de corecţie a fenomenelor deviante din interiorul instituţiilor, organizaţiilor şi statelor. Asta pentru ca legătura dintre bărbat şi femeie să rămînă  chintesenţa perpetuării umanităţii.

Neîndoielnic că spusele Papei Francisc vor fi întoarse pe toate feţele. Vor fi citate, reinterpretate şi răstălmăcite. Stă în firea semenilor! Important este că Biserica Catolică a dat un exemplu de adaptare a preceptelor la Vremi şi că  urmaşii Sfîntului Petru sînt hotărîţi să contribuie la „schimbarea la faţă” a lumii în care trăim.
Nunc aut nunquam!