Voichiţa Pălăcean-Vereş, Miere peste cenuşa zilei

În preajma sărbătorilor de iarnă, Voichiţa Pălăcean-Vereş iese pe piaţă cu o nouă carte: Miere peste cenuşa zilei. După trei romane (Ciocolată amăruie, 2007; O picătură de sînge, 2008; Colecţionarul de cactuşi, 2010 – apărute toate la editura clujeană Limes, sub oblăduirea directorului Mircea Petean), recidivează tot cu proză, dar de data aceasta specia literară aleasă este nuvela.

Miere peste cenuşa zilei (Limes, 300 p.) conţine şapte texte (Miere peste cenuşa zilei, Hoţul, Din prea multă dragoste, Curcubeu luminos cu ochi lăptoşi de ceaţă, Marketing transfrontalier, De la distanţă, Biruitor, în sfîrşit), pe teme diverse, cu subiecte desprinse din actualitate. Titlul volumului sugerează cotidianul trăit de indivizi mărunţi, absolut comuni, surprinşi în clipe de cumpănă ale destinului. Succesiunea nuvelelor în volum nu este întîmplătoare, tensiunea şi încărcătura emoţională crescînd gradual.

Autoarea urmează direcţia realistă a prozei ardelene, dovedind o bună cunoaştere a naturii umane şi fenomenelor sociale ce au marcat societatea românească în ultimele decenii.

Personajele cărţii, indivizii cu contururi înceţoşate, ce nu ies prin nimic în evidenţă, dau senzaţia că sînt vecinii ori cunoscuţii noştri: o mamă ce-şi veghează fiica pe patul de moarte, un bătrîn umilit de familie din clipa cînd nu mai poate munci, o pensionară singură ce trăieşte o incredibilă idilă cu un boschetar, o tînără hărţuită sexual la locul de muncă, o familie de intelectuali ajunsă victimă a delincvenţilor la prima călătorie peste hotare, o fată ce-şi părăseşte copilul într-un orfelinat comunist, un îndrăgostit care, prins de vîrtejul pasiunii erotice nedescătuşate, ajunge să comită o crimă. Totuşi, fiecare dintre din eroi are cel puţin o trăsătură definitorie menită a aduce lumina peste destinul său cenuşiu, prin care, la nivelul echilibrului universal, se justifică prezenţa sa pe pămînt.

Cartea se citeşte uşor, prozatoarea ştiind foarte bine să îşi ţină cititorul în suspans; ea amînă mereu punctul culminant şi deznodămîntul (de multe ori neaşteptat), întrerupînd curgerea subiectului cu flash-back-uri ori cu incursiuni în psihologia personajelor. Ironia fină, atenţia pentru detaliu şi, nu în ultimul rînd, apelul la figurile stilistice conferă scriiturii Voichiţei Pălăcean-Vereş notele particulare ale unui stil matur, atrăgător. În pofida atmosferei apăsătoare ce apasă asupra unora dintre istorii, mesajul fiecărei nuvele este optimist, putînd fi redus la îndemnul: Bucură-te de fiecare clipă ce ţi-a fost dăruită, fiindcă viaţa merită trăită!

În peisajul prozei actuale, sărac în autoare, vocea Voichiţei Pălăcean-Vereş este plină de… miere, făcîndu-ne să acceptăm cu mai mult optimism cenuşa cotidianului, unde prezentul ţine loc de trecut. Cît despre viitor, numai de bine!

Cornel UDREA