Vocația la unitate a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

Idealul unității, împreună cu cel al afirmării și devenirii românilor ca națiune, au înnobilat conștiințele fiilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică încă de la unirea cu Roma din 1700. Este ceea ce confirma, prin Scrisoarea apostolică la tricentenarul Unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei din 2000, și Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea: „Cum să nu fie recunoscute serviciile prețioase aduse de Biserica Greco-Catolică întregului popor român din Transilvania? La creșterea acestuia ea a avut o contribuție decisivă, reprezentată emblematic de «corifeii» Școlii Ardelene de la Blaj, dar și de numeroasele personalități – ecleziastici și laici – care au lăsat o amprentă de neșters în viața bisericească, culturală și socială a românilor.”

Biserica Greco-Catolică și-a adus, astfel, din plin contribuția la înfăptuirea României Mari și la recunoașterea ei pe plan extern. Se poate afirma că flacăra conștiinței naționale a românilor și a năzuinței lor pentru unitate a izvorât de la Blaj și a condus spre marele act din 1 Decembrie 1918. Sunt motive pentru care s-a decis ca Rezoluția Adunării Naționale să fie citită de tânărul Episcop greco-catolic Iuliu Hossu, atunci în vârstă de numai 33 ani, la doar 1 an de la instalarea sa pe Tronul arhieresc al Gherlei. Era tânăr, dar matur în înțelegerea actului istoric pe care-l săvârșea, și pe care l-a avut apoi, ca amintire scumpă, întreaga viață, mai ales în îndelungații ani de detenție sub regimul comunist (1948-1970), după cum adeseori mărturisea.

La 1 decembrie 1918, ziua împlinirii năzuințelor neamului românesc, la Alba Iulia, în discursul prin care a vestit românilor Unirea, Episcopul Iuliu Hossu amintea: „Vă amintiți când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric, vă vesteam «va învinge dreptatea», vă arătam că vine ceasul când toți făcătorii nedreptății vor plânge lacrimi de sânge în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg pentru suferințele veacurilor, purtate de un neam cu credință în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea Lui”.

Mai înainte, în toamna lui 1918, întregul cler greco-catolic s-a implicat în acțiunea de mobilizare politică a românilor din Transilvania și Banat. La începutul lunii noiembrie episcopii greco-catolici au dat publicității o scrisoare colectivă, în care recunoșteau Consiliul Național de la Arad ca singura autoritate legitimă a națiunii române: „Drept aceea declarăm că recunoaștem Marele Consiliu Național Român de reprezentantul și conducătorul politic al națiunii române din Ungaria și Transilvania, simțindu-ne îndreptățiți și îndatorați – ca fii credincioși ai națiunii noastre – a conlucra din toate puterile la întruparea aspirațiilor noastre naționale”. Episcopii greco-catolici au publicat o serie de circulare și scrisori pastorale, prin care îndrumau poporul credincios să se implice, să-și dorească împlinirea aspirațiilor naționale. În aceste documente principiul autodeterminării naționale era invocat în mod constant, împreună cu apeluri la toleranță, la evitarea conflictelor.

La 2 decembrie 1918, Marele Sfat Național a ales membrii delegației care urmau să prezinte Guvernului și Regelui Ferdinand Declarația de Unire a Transilvaniei cu România, adoptată la 1 decembrie de Adunarea Națională de la Alba-Iulia. Președinte al Consiliului dirigent era Iuliu Maniu (greco-catolic). Din această delegație făceau parte, alături de Vasile Goldiș și Alexandru Vaida-Voevod, Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu și Episcopul ortodox Miron Cristea, semn de recunoaștere a meritelor celor doi Ierarhi și pe cele ale Bisericilor pe care le reprezentau, în înfăptuirea Unirii. În timp ce se afla la București, într-un interviu pentru publicația „Universul”, Episcopul Iuliu Hossu și-a afirmat convingerea că realizarea Unirii „constituie temelia pe care se edifică viitorul națiunii și al statului român”.

Cu ocazia celebrărilor din Anul Centenar al Unirii – 2018 și Episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu (1959-2021) sublinia vocația la unitate a Bisericii sale: „Biserica noastră Greco-Catolică rămâne în continuare perseverentă acestor trei linii directoare pe care le are de la început: în primul rând, unitatea cu Dumnezeu – să conducă poporul, în credință, spre mântuire, spre locul fericirii veșnice al deplinei comuniuni cu Dumnezeu; în al doilea rând, visul împlinit, unitatea dintre români, Unirea realizată la 1 Decembrie 1918; şi, în al treilea rând, un vis poate mai greu de împlinit, visul unității inter-confesionale între români, a unității între Bisericile care se numesc surori – idealul pe care Hristos l-a spus apostolilor Săi: «Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis» (Io 17,21).”

V.S.