Vladimir Putin şi-a prezentat programul economic

Agerpres

Premierul rus Vladimir Putin a promis schimbări în sfera impozitelor, reducerea presiunii fiscale şi transformarea Rusiei, în timp de zece ani, în una din cele mai dezvoltate economii mondiale, care va asigura cele mai confortabile condiţii pentru derularea afacerilor, scriu ziarele moscovite.

Vladimir Putin a prezentat programul economic pe care îl va aplica în timpul mandatului de preşedinte, după alegerile prezidenţiale din martie 2012, scrie Gazeta. El îşi propune investiţii în valoare de 43 de mii de miliarde de ruble (107,5 miliarde de euro) şi o “manevră fiscală” pentru atragerea banilor din sfera materiilor prime în industrie. Guvernul va trebui să diminueze impozitul pe venit şi să crească subvenţiile pentru înnoirea producţiei, măsuri dificil de luat ţinînd cont de programele sociale, estimează economiştii. Aceste misiuni ambiţioase pot fi soluţionate doar în cadrul unui nou model de creştere economică, ce va avea la bază “nu complexul materiilor prime, ci afacerile industriale tehnologizate”.

Potrivit cotidianului financiar Vedomosti, Putin vrea ca Rusia să intre în primele cinci cele mai mari economii ale lumii şi a anunţat o linie a “noii industrializări”, al cărei rezultat ar trebui să fie crearea a 25 de milioane de noi locuri de muncă şi creşterea nivelului investiţiilor pînă la 25% din PIB (de la 20-22%). Putin a recunoscut practic că va face reforme economice şi că nu intenţionează să trăiască potrivit unui scenariu inert, a explicat un funcţionar al guvernului rus, citat de Vedomosti. Candidatul la preşedinţia Rusiei Vladimir Putin a început făurirea unei noi economii, dar teza despre “noua industrializare” nu este una de succes, în condiţiile în care toate statele dezvoltate au trecut demult în epoca postindustrială, estimează experţii, sugerînd că termenul de “modernizare” este mai potrivit.

Preşedinţii rus şi ucrainean, Dmitri Medvedev şi Viktor Ianukovici, nu au reuşit să ajungă la un acord pe tema gazului şi le-au cerut miniştrilor să se ocupe de această problemă, notează Vzgliad. Aceasta înseamnă că încheierea unor noi acorduri va fi amînată o vreme, concluzionează publicaţia. Indisponibilitatea Moscovei şi a Kievului de a face compromisuri ar putea conduce la o nouă criză a gazului, avertizează Nezavisimaia Gazeta. Premierii rus şi ucrainean, la rîndul lor, au vorbit în faţa camerelor despre un parteneriat strategic, dar nu se ştie ce şi-au spus în spatele uşilor închise. Însă, deschizînd şedinţa guvernului de la Kiev, Mikola Azarov nu deborda de optimism. El şi-a exprimat speranţa că părţile vor ajunge la un compromis, dar a adăugat: actualele acorduri, care nu satisfac Ucraina, sînt extrem de avantajoase pentru Rusia. Liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Regiunilor, Aleksandr Efremov, le-a spus jurnaliştilor că “negocierile continuă, ele decurg într-o atmosferă destul de dură şi există condiţii pe care ţara noastră nu le poate accepta”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.