Vitamina PP – soluţia pentru partidele pitice

RADU VIDA

Ideologie sau doctrină? Tot un drac, veţi zice. Doar că ideologia s-a compromis istoric, iar doctrina există ca slogan. Fluturat pe sub nasul alegătorului care, nu-i aşa?, are cu totul şi cu totul alte preocupări decît să teoretizeze ce şi cum în cestiune. Dar, să recunoaştem, doctrina dă bine, chiar dacă n-are nimic cu realitatea imediată şi, mai ales, dacă de acolo, „de sus”, se vorbeşte frumos despre cei „de jos”.

Exceptînd partidele tradiţionale, formaţiunile politice din România s-au aliniat modei continentale sau, mai bine spus, modei celor ce au venit mai recent în politichie. Şi nu au lucrurile aşezate. Caută. Formează. Şi reformulează. Bîjbîie. Şi cînd par că şi-au găsit drumul (doctrina şi ideologia) îşi schimbă rufele, le ajustează, la transformă. Ca dovadă, nu întotdeauna lelea Mărie poată… pălărie.

Partidele mici, dar cu vocalize cît Casa Poporului – unde chiar vor să ajungă – se împart în funcţie de ciolanul pe care îl au. Sau îl pot avea. Exceptînd UNPR, care pîş-pîş, a depăşit statutul de „mic”, dar a rămas cu ştampila de „neînsemnat”, restul eşichierului stă pe simeze. Ca la panaramă. Şi se laudă. Că-s aşa, că-s pe dincolo şi mai ales că sînt populari. Moda aceasta se răspîndeşte cu viteza maimuţărelii unor gesturi de la tată la fiu. Şi, dacă popularii din Europa sînt mari şi tari, lătrînd mai ceva decît un pitbull sau copoiul de Saint-Hubert, pechinezii şi neamul chihuahua au impresia că ajunge să-şi caşte gura şi pică faianţa vecinului de la IX.

Toţi se fac sau se înscriu la populari.
E un viciu moştenit de la PDL, fost PD şi care a virat-o spre dreapta, doar pentru a scăpa de mîna stînga a lui Petre Roman. Cu care, se ştie, acesta din urmă a îngropat fierul vechi al industriei româneşti şi a lăsat Băsescului „mîna dreaptă”, cea cu care pot fi şterşi în anumite părţi ale corpului popularii europeni.

PPDD s-a născut din aceiaşi dorinţă ca şi Conservatorii. Cu intenţia declarată de a nu adera la nici o ideologice şi, în consecinţă, a nu avea nici o doctrină. Şi UDMR e popular. Iar liberalii s-au înscris la PP, numai ca să rămînă loc viran pentru puriştii din PLR. Atît de puţini, încît a trebui să-i înghită pe cei de la PC. Dacă vi se pare tautologie, consultaţi iniţiativele antePuşcărie ale lui Dan Voiculescu şi-mi veţi da dreptate. (Înainte vreme, în penitenciare se folosea formula de adresare: „domn”, pentru tot hoţul. Asta în condiţiile în care… afară era aproape obligatoriu: „tovarăş”. Lucrurile s-au schimbat în libertate, nu şi în detenţie. Dar, dacă după graţii există o solidaritate politică tovărăşească cu exteriorul, feed-back-ul nu se realizează şi…invers). Şi dacă tot am pomenit de fondatorul Antenelor să spunem că noul PP (aici se traduce cu Partidul Puterii) şi U (de la Umaniste) s-a pritocit din nevoia de a găsi un înlocuitor la defunctul de-acum PC, conservatori declaraţi liberali, dar acţionînd social-democrat. S-a schimbat macazul şi se anunţă o doctrină umanistă, cu ideologie liberală. Greu de vîrît în tipare şi, în consecinţă, cu atît mai greu de definit ca orientare. Umanismul, care, zice-se, stă la baza tuturor lucrurilor e o chestiune tot atît de vagă ca şi bancul din trecut cu primul secretar şi Bulă, atunci cînd în contex, binecunoscutul personaj a mărturisit mahărului că i-a pus… problema lu’ fiică-sa.

Ei, bine, PPU se anunţă ca şi vitamina cu acelaşi nume: face numai lucruri bune pentru organism (-ul social), participă la metabolismul proteic, lipidic, glucidic şi pentru că diminuează colesterolul rău şi prepară tot mai mult colesterol bun îşi spune B3 sau acid pantotenic. Şi partidul pleacă de la umanism, trece prin conservatorism şi se întoarce la umanist, cu chip populist. Sau popular. Cum vreţi dumneavoastră.