Vistian GOIA: POPASURI EUROPENE. Jurnal de călătorie

Ne stă la îndemînă să scriem despre cărţile profesorului universitar Vistian Goia, pentru că le-am citit cu multă atenţie pe toate. Numărul lor a sporit simţitor în ultima decadă, cînd, eliberat de obligaţiile la catedră, autorul s-a dedicat exclusiv scrisului. Şi cum îi stă bine unui autentic senior al cetăţii noastre intelectuale, a socotit că e mai pe potriva lui să abordeze memorialistica, o specie tangentă literaturii cu mare priză la public. Despre calităţile sale de memorialist am vorbit în mai multe rînduri, nu e cazul să revenim asupra lor.

Cu ultima carte, POPASURI EUROPENE (Editura Napoca Star, 2013),Vistian Goia începe să dea contur unui alt domeniu în creaţia sa literară, jurnalului de călătorie. În urmă cu patru ani publicase De la PARIS LA LONDRA via DIEPPE, un jurnal sentimental care nu anunţa o continuare. Era şi greu. Călătoria aceea a făcut-o cu trenul, ca pe vremea bunicilor, în condiţiile în care autorul exclude din principiu zborul cu avionul. Doar la faţa locului, fiul Lucian, medic în Franţa, şi-a luat în primire părinţii şi le-a asigurat nu numai costurile deplasării, ci şi programul excursiei. Or, ce poate fi mai plăcut pentru o pereche de dascăli pensionari decît să se lase pe seama feciorului lor, împlinit profesional şi intelectual şi plin de gratitudine.

Cele trei călătorii, consemnate sub formă de jurnal în POPASURI EUROPENE, nu diferă, în esenţă, de prima, decît că sînt mai aproape de condiţiile de trafic din zilele noastre. Acelaşi Lucian, cunoscînd apetitul turistic al distinşilor săi părinţi, vine, în 2009, cu maşina sa într-un concediu în ţară, iar la întoarcere îi ia cu el pînă la Dieppe, în Normandia, unde trăieşte. În mod firesc, drumul a presupus mai multe popasuri în Austria, Germania, Luxemburg, Belgia. Sejurul la Dieppe, de asemenea, în funcţie de programul doctorului, a însemnat şi numeroase descinderi prin toată Normandia şi mai toată Flandra. A doua călătorie, în 2010, s-a desfăşurat la fel, doar că pe alte trasee, cu vizite la alte obiective în Germania, Franţa şi Olanda. În a treia, cea din 2011, tot Lucian le poartă de grijă, îi invită să vină cu trenul, deci mai bătrîneşte, cum ştiu ei, ca după un alt sejur la Dieppe, să-i mai poarte o dată prin Franţa, în special pe Valea Loirei, pentru a-şi întregi impresiile europene, iar apoi să-i aducă el acasă, cu alte popasuri în Germania şi Austria.

Prin POPASURI EUROPENE, Vistian Goia oferă cititorilor săi încă o carte extrem de agreabilă. Astăzi, faţă de ce era cu zece ani în urmă, românii călătoresc mult. De cînd s-au deschis graniţele către Uniunea Europeană, ne plimbăm pe continent ca altădată prin ţară. O călătorie în Occident nu mai e un privilegiu, stă la îndemîna oricui. Se merge mult la muncă, se fac afaceri, unii merg la cumpărături, alţii caută şcoli, spitale ori locuri de agrement. Spaţiul vieţii noastre cotidiene a devenit, astfel, mai larg. Nu aşa ceva ne propune, însă, universitarul clujean. Pentru el, periplul european este un prilej de aleasă trăire emoţională. Are şi norocul ca la vîrsta lui să-l ţină încă picioarele şi mai ales să-i fie alături soţia, Rodica, “neobosită parteneră de călătorie şi conversaţie, cum o prezintă, subtilă observatoare a locurilor vizitate”. Sînt, cu alte cuvinte, amîndoi pe o minte. Altfel, asemenea incursiuni s-ar împotmoli, văduvite de o bună parte a farmecului lor.

Autorul se respectă pe sine şi respectă condiţia unui jurnal de călătorie. Nu se pierde în descrieri ori narări obositoare, notează succint ce are de spus, atît cît să trezească interesul cititorului. Nu face paradă de erudiţie, nu-şi reprimă nici un moment subiectivitatea, nu-şi ascunde mirările ori pornirile cîrcotaşe faţă de situaţii care nu-i convin. Se bucură să întîlnească splendori arhitectonice, palate, catedrale, se bucură să admire capodopere în muzeele pe care le vizitează, se bucură de pitorescul peisajelor care îi ies în cale, dar şi de odihna binemeritată de pe terasa unui restaurant. Este un gen de bucurie în vecinătatea candorii, pe care ştie să o mimeze cu un farmec senioral.

Vistian Goia reuşeşte să convertească orice călătorie într-o sărbătoare. Cînd simte că şi acolo, departe, cotidianul se insinuează printre gîndurile sale, găseşte o modalitate să-l alunge, ca fastul sărbătoresc să nu fie împietat. Îşi respectă peste tot condiţia de soţ, de părinte, de intelectual, de român, este mîndru de ea în toate ipostazele. Duce, în călătoriile sale, zestrea spirituală de acasă, încît se poate mişca peste tot ca un autentic cetăţean european, oferindu-ne , încă o dată, un model de urmat.

Iuliu PÂRVU