Virtuțile dialogului interreligios

Lumea modernă, care își afirmă și cultivă libertățile, este construită pe o veritabilă cultură a dialogului, care admite diversitatea opiniilor, inclusiv în sfera credinței, refuzând integrismul religios și fundamentalismul, ca fiind străine spiritului ei. Societatea, prin mecanismele ei instituționale, dar nu mai puțin prin ethosul ei, se arată dispusă să acorde fiecărei religii prezumția deținerii adevărului, fie și măcar în parte, evitând astfel expresiile fundamentaliste. Totuși, dialogul ca un instrument al garantării libertăților religioase nu poate fi asumat în afara unor virtuți pe care le presupune și care îl fac funcțional și nu doar o simplă retorică socială.

Rețin ca exemplu esențial privind această nouă cultură a dialogului, imaginea extrem de inspirată pe care ne-o propune teologul scolastic Nicolaus Cusanus (1401-1464), în micul său tratat intitulat sugestiv și atunci, dar și acum „Pacea între religii”. Fără a avansa ideea unui sincretism religios, autorul pledează pentru dialogul reprezentanților mai multor religii cu Logosul întrupat, care ridică discuția și potențialele divergențe spre contemplarea posibilității găsirii „păcii veșnice” între religii, în căutarea Înțelepciunii. Din acest punct aș dori să subliniez că dialogul, pentru a fi cu adevărat virtutea care poate consolida libertatea religioasă, presupune câteva calități. De altfel orice lucru bun din viața noastră și din viața societății începe cu dialogul: dialogul cunoașterii, dialogul iubirii și dialogul recunoștinței.

Prima și cea mai importantă virtute a dialogului este adevărul. Religiile care își trăiesc libertatea și care comunică între ele își propun în primul rând să exprime adevărul propriei credințe, ca o premisă a încercării de a se consolida în acest adevăr. Fiecare dialog religios și ecumenic trebuie să respecte adevărul și trebuie să conducă la o mai bună exprimare a acestuia. De aceea fiecare actor religios, parte a acestei culturi a dialogului, trebuie să fie sincer cu sine și să fie convins că angajarea într-un dialog interreligios este motivată de necesitatea de a mărturisi Adevărul credinței și de a arăta și celorlalți o cale de a-l găsi și de a crede. Sau, altfel spus, de a lăsa un spațiu în care și celălalt să își poată împărtăși experiența drumului propriu spre adevăr.

Un dialog în adevăr implică mai presus de toate imperativul ca fiecare să-și păstreze ferm identitatea și nu să își relativizeze credința. Un dialog religios adevărat este posibil doar între persoane cu identități confesionale ferm exprimate. Scopul unui dialog este de a găsi și de a arăta lumii Adevărul. Dialogul confuz și relativizant este împotriva Evangheliei și a unei mărturii autentice și cu siguranță nu va ajuta nici regimului mai larg al libertății religioase.

A doua virtute a dialogului este onestitatea. Dialogul este un exercițiu foarte incomod pentru că presupune disponibilitatea de a renunța la confortul pe care îl oferă fiecare confesiune și religie și de a merge în căutarea unui partener, de a avea răbdare, de a-l asculta și de fi animat de dorința de a-l îmbogăți. Fiecare persoană care este sinceră și onestă în credința sa trebuie să fie respectată de ceilalți care au o altă credință. Având experiența de secole a dialogului interreligios și mai ales pe cea de dată recentă a dialogului ecumenic, putem afirma că intenția finală a celor care cred în libertatea religioasă este să proclame că doar dialogul este soluția evanghelică la toate problemele la care necesită rezolvări și soluții. Dialogul este mai mult decât o simplă conversație. Implică o stare religioasă, o experiență reală a celuilalt și un schimb de iubire, credință și bogății spirituale. Trebuie să înțelegem că în fiecare dialog întâlnim un scop spiritual. Un dialog descoperă întotdeauna semnificațiile spirituale ale unei întâlniri de lumi, culturi și religii.

Pentru a ajunge la Adevăr trebuie ca fiecare să fie dispus să facă un exercițiu de smerenie, aceasta fiind și ultima virtute a dialogului despre care vreau să vorbesc. Un dialog ar putea fi văzut ca un exercițiu de smerenie, a ceea ce trebuie să facă fiecare om pentru a ajunge la această virtute creștină, cea mai importantă și pentru a fi deschis către harul lui Dumnezeu. În sprijinul acestei idei putem citi în prima epistolă a lui Petru din capitolul 5, versetul 5: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri și dă har celor smeriți”. În fiecare dialog trebuie să vedem o șansă de a găsi smerenia, care nu înseamnă a pierde respectul de sine, ci presupune deschiderea față de celălalt, de a-l asculta, de a-l ajuta în eforturile lui de a găsi adevărul. Această virtute a smereniei confirmă până la urmă valoarea unui dialog. Trebuie să ne privim unii pe alții cu respect, cu dragoste și răbdare, pentru că numai prin smerenie putem convinge lumea despre adevărul credinței noastre. Dumnezeu Însuși ne convinge de Adevărul și Iubirea Sa nu numai prin puterea și prin minunile Sale, ci doar prin smerenia Sa și prin sacrificiul Său.

O provocare majoră este aceea dată de faptul că trăim într-o lume plină de noi provocări și suntem forțați uneori împotriva voinței noastre să împărtășim un dialog religios cu popoare străine de spiritul liber european, să găsim noi căi de a transmite această cultură și de a face loc în ea și celor care nu au trăit-o până acum. În primul rând, trebuie să înțelegem că dialogul înseamnă respect și înseamnă înțelegerea că ospitalitatea și iubirea față de cei suferinzi este o poruncă divină. Dar dacă vrem să fim respectați în credința noastră și mai ales în libertatea noastră, trebuie să știm să ne respectăm la modul autentic credința. Cred că formalismul și simpla retorică a libertății religioase, fără un angajament sincer și personal nu ajută.

Experiența de secole a libertății religioase și dialogul ne arată încă odată că, noi ca europeni suntem deschiși și gata să împărtășim cu alții toate lucrurile noastre bune și aceasta este o atitudine foarte respectabilă și creștină. În schimb, avem toată îndreptățirea să cerem respectul din partea celor care încearcă să se integreze în lumea noastră. Dar trebuie să învățăm că este foarte important să ajungem la acest respect pentru a ne umple viețile, locurile, bisericile și întreaga lume cu credință; pentru a putea arăta că în spatele libertății religioase nu este un loc gol. Dacă nu vom pune nimic în ceea ce privește respectul față de valorile noastre religioase, ci doar un secularism gol și un dialog interreligios de fațadă, ne va fi greu să cerem la rândul nostru respect pentru valorile care ne definesc.

În spatele libertății religioase și a valorilor și virtuților umane pe care ea se construiește, nu trebuie să fie doar o societate civilizată, ci o lume animată de idealuri religioase sincere. Trebuie să fim mai presus de toți creștini în dragostea, respectul și deschiderea către dialog. Dar această întâlnire pe care libertatea și lumea de astăzi o forțează tot mai mult este o excelentă șansă de a ne umple cu credință viețile și de a arăta că numai dialogul este singura soluție pentru găsirea și trăirea Adevărului. Și numai în acest Adevăr putem spera cu adevărat la libertate.

Pr. Bogdan IVANOV