Reabilitare de străzi în municipiul Gherla

Suntem într-o perioadă când în orașe și comune, la ordinea zilei se află modernizarea străzilor și a drumurilor. Așa se întâmplă și în municipiul Gherla, unde edilii continuă investițiile demarate încă toamna trecută.

În prezent se acordă prioritate străzilor unde au fost executate lucrări de gospodărie comunală, adică au fost schimbate conductele de apă și canal. Angajații sucursalei Gherla a Companiei de Apă „Someș” SA au avut și au și în prezent un volum mare de muncă în domeniul reînnoirii rețelei de apă și canal pe raza orașului, dar și în satele componente. Având în vedere că aceste investiții au constituit mult disconfort pentru locuitorii urbei, mai ales în privința distrugerii carosabilului, Primăria acordă prioritate reabilitării străzilor afectate de aceste lucrări.

Zilele trecute, de exemplu, s-a muncit la reabilitarea străzilor Teilor, George Coșbuc și Gheorghe Doja, unde recent au fost schimbate țevile de apă și canalizare. Urmează ca în perioada următoare să fie efectuate astfel de lucrări și pe străzile și aleile cartierului „Între ape”, dar și pe arterele de circulație din zona cartierului „MR1”.

Recent a fost prelungită conducta de apă și pe strada Hășdății, unde se conturează un nou cartier de locuințe, edilii dorind să execute acolo și alte lucrări de gospodărie comunală.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut