Zi de coșmar pe drumurile din județul Cluj

Mai multe persoane au ajuns la spital în urma a patru accidente care au avut loc, vineri, în județul Cluj.

Astfel, unul dintre acestea s-a produs pe strada Bistriței, din municipiul Dej, în jurul orei 02.45.

Conform IPJ, un conducător auto în vârstă de 22 de ani, din județul Sălaj, care se deplasa din direcția Beclean înspre municipiul Dej a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care era oprit pe partea carosabilă, la semaforul electric care indica culoarea roșie.

Tânărul în vârstă de 22 de ani a fost transportat la o unitate medicală.

Un alt accident rutier s-a produs pe DN1 E60, în afara localității Morlaca, în jurul orei 08.00.

Conducătorul unui autoturism în vârstă de 22 de ani, din municipiul Oradea, care circula din direcția Cluj-Napoca înspre Oradea ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, întrând în coliziune laterală cu o autovehicul care se deplasa din sensul opus, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Tîrgu Mureș.

În urma impactului dintre cele două vehicule a rezultat rănirea conducătorilor auto și a unei femei care se afla în autoturismul condus de tânărul de 22 de ani.

Al treilea eveniment rutier s-a produs în jurul orei 08.20, pe strada Fabricii, în municipiul Cluj-Napoca, între un autoturism și un biciclist.

Potrivit IPJ Cluj, un bărbat de 48 de ani care se deplasa pe o bicicletă, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de deplasare, fiind acroșat de un autoturism condus de o femeie în vârstă de 32 de ani.

În urma accidentului, a rezultat rănirea biciclistului, acesta fiind transportat la o unitate medicală.

Un al patrulea accident a avut loc în Turda.

Poliția a fost sesizată în jurul orei 15.00 cu privire la producerea unui eveniment rutier la intersecția cu sens giratoriu a străzilor Calea Victoriei și Constructorilor, din municipiul Turda.

Conform IPJ Cluj, impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat de 72 de ani, din Turda și un alt autoturism, condus de un bărbat de 57 de ani, din Cluj-Napoca, din direcția Turda înspre municipiul Câmpia Turzii.

Urmare a coliziunii produse, o femeie în vârstă de 65 de ani, din Turda, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 72 de ani, a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul testelor de respirație fiind negative.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut