Vine PRIMĂVARA?

Cînd totul este îngheţat, încremenit şi static, de gerul cel rău care-a suflat greu, zici că aşa va rămîne pe veci. Nu ştii, sau uiţi că acolo sub gheaţa groasă curge un rîu cu peşti forfotitori, că acolo sub omătul îngheţat vibrează viu recolta viitoare, că acolo, în trunchiul copacului ce-l crezi terminat, seva pulsează.

Cînd totul este îngheţat, încremenit şi static, de gerul cel rău care-a suflat greu, omul se panichează, se izolează în casă cît poate, se-nsingurează şi pălizeşte, face viroză sau nevroză, în timp ce vrăbiuţele, umflîndu-se-n curaj şi în pene nu pierd ocazia unei taclale normale, vesele, căci parcă împreună e mai uşor să-ndupleci soarta sau să ţi-o faci.

Cînd totul este îngheţat, încremenit şi static, de gerul cel rău care-a suflat greu, cei slabi de înger se deprimă, se plîng, se epuizează miorlăindu-se, în timp ce ursul îşi conservă rezervele, chiar dacă mai face pentru asta cîte o hibernare strategică, veveriţele ronţăie cuminţi alunele culese de cu vară, doar lupii se vînzolesc bezmetic pe furiş, urlînd la lună, dar pîndind, oho, atent şi hămesit prada ignorantă sau prea încrezătoare.

Cînd totul este îngheţat, încremenit şi static, de gerul cel rău, care-a suflat greu, ba chiar cu ceva mai înainte rîndunicile şi cocorii duşi îs, în cele ţări calde, dar măcar se întorc şi sînt bine primiţi, nu ca tinerii noştri care-au învăţat în universităţile celebre ale lumii şi care dacă se întorc sînt şicanaţi, hărţuiţi şi umiliţi, poate, poate s-or duce înapoi să-i înalţe pe alţii, ce contează competenţa ce sare în ochi, să nu se vadă prin comparaţie.

Cînd totul este îngheţat, încremenit şi static, de gerul cel rău, care a suflat rău …

Da, atunci, tocmai atunci se cuvine să-ţi aduci aminte că nimic rău nu ţine pe veci, nu-i vorbă, nu prea ţin nici cele bune, dar pentru asta, nici într-un caz, nu e de vină Primăvara.

Da, atunci, tocmai atunci se cuvine să-ţi aduci aminte că dacă respecţi Legea cea mare, Primăvara vine la fix, atunci cînd îi este sorocul, căci rînduiala trebuie să se aştearnă.

Da, atunci se cuvine să-ţi aduci aminte că în fiecare om există un strop de Primăvară – o senzaţie de bine, frumos şi Adevăr. Şi pe asta trebuie mizat, de bună seamă.

Deci, chiar vine Primăvara?

Cum să nu vină, cînd aşa-i firea lucrurilor celor normale.

Cum să nu vină, cînd ea-i deja acolo, latentă, în noi, în gîndul nostru, în dorinţa noastră, în speranţa noastră!

Cum să nu vină, cînd ea-i deja acolo, ascunsă în trunchiul de copac hrănit de sevă, în rădăcinile lui, în crengile lui, ce nu disperă niciodată şi în lăstarii noi ce se pregătesc să irumpă.

Primăvara nu-i doar o iluzie, nici o himeră, nici chiar o Fata Morgana, deşi ele se mai fălesc cu asta cînd vor să ne ameţească, minţindu-ne straşnic.

Primăvara nu-i nici vis de naiv.

Primăvara nu-i o credinţă deşartă.

Căci ea există, cu adevărat. Doar ea este viitorul.

„Şi ce-i de făcut să ajungi acolo?” – întreabă curios şi nerăbdător copilul.

„Să ai speranţă, credinţă, răbdare, fapte bune şi înţelepciune!” – îi răspunde Bunicul, care a trăit mult, a văzut multe, a auzit multe şi s-a ars destul în lumea asta, clădită, parcă, pe iarnă veşnică, încremenire şi zbatere de inutil.

Stela-Maria Ivaneş